Legea pensiilor speciale, adoptată

Distribuie pe:

Plenul Senatului a adoptat, ieri, proiectul de lege privind pensiile speciale în forma adoptată de Camera Deputaților. Camera Deputaților a adoptat, luni, acest proiect, care a revenit la Senat pe motiv că au fost aprobate mai multe amendamente care “generează deosebiri majore de conținut juridic” față de forma adoptată anterior de Camera superioară.

Legea a fost adoptată cu 91 de voturi “pentru”, 19 “împotrivă” și o abținere.

Actul normativ vizează calcularea pensiilor de serviciu plecând de la vechimea în specialitate, reducerea procentului de calcul raportat la venitul obținut și alinierea stagiului de contributivitate minim la cel aplicat în sistemul public de pensii.

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, susține că legea pensiilor speciale, adoptată ieri, este esențială pentru stabilizarea unui sistem de pensii echitabil și sustenabil pe termen lung. “Ne-am asumat prin PNRR legea votată astăzi în Parlament și am spus mereu că vom urma calea responsabilă și ne vom îndeplini toate obiectivele pentru atragerea de bani europeni. Fiecare român merită o pensie decentă, dar acestea trebuie așezate într-un sistem echilibrat, corect și sustenabil pentru întreaga societate. Le mulțumesc tuturor colegilor din Parlament care au înțeles necesitatea unei astfel de reforme și responsabilitatea pe care o avem față de români”, a adăugat Ciucă.

Lasă un comentariu