Celebra pictoriță elvețiană de origine română, Legendina Hurdugaciu di Paolo (1939-2017), ucenica maestrului Corneliu Baba (1906-1997), recunoscută și extrem de apreciată în lumea artei occidentale, a cerut, cu doi ani înainte de a se stinge, să fie îngropată alături de părinții săi, în cimitirul Bisericii “Sfânta Treime” din municipiul Reghin, dorința fiindu-i respectată. Legendina Hurdugaciu di Paolo s-a născut în Reghin, în 27 mai 1939, într-o familie de oameni cu înclinații spre artă, tatăl ei fiind cunoscut ca pictor și sculptor, însă despre viața ei se cunoșteau destul de puține aspecte, în special în România, până în momentul în care aceasta a stârnit curiozitatea unui preot.
“Am avut onoarea și marea bucurie de a o cunoaște pe această minunată personalitate care, în anul 2015, a venit acasă, la Reghin, și îmi mărturisea că prietenii din Reghin i-au trimis imaginile din cimitirul bisericii «Sfânta Treime», unde își dorm somnul de veci și părinții săi, Hurdugaciu Macedon (1910-1994), originar din Chiheru de Jos, și Valeria One (1911-1989), din Zlatna, județul Alba. Atunci mi-a mărturisit că, la vremea știută de Dumnezeu, dorește să fie adusă lângă ei. Impresionată de ordinea și curățenia acestui cimitir, mi-a înmânat o broșură cu 22 de pagini, un rezumat al reușitelor sale, de o excepție remarcabilă. (...) Din acel moment mi-a trezit curiozitatea viața acestei doamne, mai ales după ce am răsfoit paginile revistei oferite”, a mărturisit preotul Dimitrie Gherman de la Biserica “Sfânta Treime” din municipiul Reghin, în lucrarea “Istoria nescrisă în cărți este înscrisă în cimitire”, redactată împreună cu tatăl său, Dumitru Gherman, fost preot în această parohie, și cu jurnalistul Mihai-Robert Matei. De-a lungul anilor, pictorița reghineană a primit numeroase distincții, precum Medalia Internațională de Argint, în 1987, la Lugano, Schaffhausen și Montreux, apoi Medalia Internațională de Aur, în 1988, la Paris, Medalia de Aur (în 1988) a localității Pernes Les Fontaines, Medalia de Aur, în 1989, la Marsilia, Marele Premiu al Coastei de Azur (1989), la Cannes. Numele artistei originare din Reghin este înscris în Catalogul Internațional al Societății Artiștilor Francezi din anul 1987 și în cel al Artiștilor Independenți din 1987, iar lucrările sale se regăsesc în numeroase colecții publice și private din Elveția, SUA, Canada, Germania, Anglia, Franța, Italia și România.
În anul 1988 a fost aleasă membră a European Ministerial and Parliamentary Information Service, cu sediul la Bruxelles, iar Comisia Superioară de Recunoștință a instituției i-a conferit “Le Grand Prix du Prestige Europeen” pentru contribuția la patrimoniul artistic european. Din volumul “Istoria nescrisă în cărți este înscrisă în cimitire - Personalități marcante din centrul Transilvaniei, care își dorm somnul de veci în cimitirul Bisericii Ortodoxe Române “Sfânta Treime” din Reghin, județul Mureș, aflăm că pictorița devenită celebră peste hotare a locuit pe strada Mihai Viteazul din Reghin, la numărul 36, și a absolvit Liceul Teoretic “Petru Maior” din oraș, promoția 1956. “A lucrat o scurtă perioadă la Agenția Loto Pronosport, din strada Republicii, după care s-a căsătorit cu un inginer, deși părinții ei nu fuseseră de acord. A locuit o perioadă la Bicaz, după care s-a mutat la București, unde a urmat studii la Academia de Belle Arte, după care, timp de trei ani, și-a desfășurat activitatea profesională în atelierul marelui pictor Corneliu Baba. În perioada 1969 - 1972, sub îndrumarea maestrului, și-a desăvârșit înclinațiile spre pictură, ajungând să fie apreciată atât în țară, cât și în străinătate, pentru calitatea, frumusețea și mesajul operelor de artă pe care le realizează”, se arată în lucrare.
Deși a stat trei ani în preajma maestrului Corneliu Baba, Legendina Hurdugaciu di Paolo nu s-a considerat a fi un discipol al acestuia, întrucât susținea că și-a găsit propria cale și nu a dorit să facă aceleași lucruri ca și renumitul pictor, fiind interesată doar de tehnica acestuia.
Prima expoziție personală a fost vernisată la Ateneul de Tineret București, în anul 1972, ocazie cu care a obținut o bursă de studii UNESCO.
Legendina Hurdugaciu a călătorit, în perioada 1976 - 1980, în Germania, Italia, Elveția și Spania, perfecționându-se profesional, mai ales în Franța și Elveția, unde și-a desăvârșit stilul și tematica creației artistice.
Din volumul “Istoria nescrisă în cărți este înscrisă în cimitire” mai aflăm că artista s-a simțit forțată de către autoritățile comuniste să plece din țară, după ce o femeie, care s-ar fi dovedit ca având probleme psihice, ar fi turnat-o la Securitate în urma unei deplasări în străinătate, în 1980.
Incidentul relatat are la bază un interviu al artistei, publicat în România Liberă, în care susținea că, în 1980, a fost invitată în Elveția, unde a expus aproape 100 de lucrări, fiind un mare succes. În timp ce se afla în Elveția, artista a fost invitată acasă la o familie de români, ocazie cu care s-a discutat inclusiv politică, “deși nu îmi stătea în fire să fac așa ceva, am zis că dacă sunt în altă țară pot vorbi liber”.
Pictorița a spus că femeia respectivă a trimis scrisori la Ambasadă, la Securitate și unor membri ai familiei sale, arătând că Legendina l-a vorbit de rău pe Ceaușescu “și întreba retoric cum de trimite statul o persoană în străinătate dacă aceasta vorbește de rău partidul”.
“Scrisorile au ajuns înaintea mea în țară. Am avut probleme mari și nu vreau să intru în detalii. Am fost la interogatorii, eram urmărită. M-am gândit că trebuie neapărat să plec. Aveam o fată de 7 ani (Lucia) și mă descurcam greu. Pentru că eu negam tot ceea ce se scria în scrisoare, Securitatea a trimis o notă poliției din Elveția, ca să afle informații despre denunțătorul meu. Așa s-a aflat că acea persoană era bolnavă psihic. Când a fost chemat la poliție pentru a i se arăta scrisoarea, soțul acelei doamne - care nu știa nimic - a făcut infarct”, dezvăluie artista în interviul citat în “Istoria nescrisă în cărți este înscrisă în cimitire”.
Legendina Hurdugaciu mai povestea că în aceste condiții a fost nevoită să părăsească țara “cu fetița de mână, o valiză și 5 dolari în buzunar” și, cunoscând o serie de persoane în Elveția, a cerut azil politic, care i-a fost acordat la scurt timp.
“La început, am făcut restaurări pentru muzee, am fost vânzătoare într-un magazin, desenatoare. Încet-încet, am ajuns apreciată și pentru ceea ce pictez”, a arătat artista, care a trăit și a pictat peste 35 de ani în Lugano, unde a beneficiat de îndrumările maestrului elvețian Filippo Boldini.
Viața Legendinei Hurdugaciu di Paolo, spun autorii lucrării, a însemnat multă “muncă și dăruire, sacrificii, cunoscând atât perioade mai dificile ale vieții, cât și altele cu multe bucurii și împliniri”. Părinții și cele două fiice ale sale, precum și familia extinsă i-au oferit un permanent sprijin moral, iar ea s-a putut realiza artistic.
În Elveția, Legendina Hurdugaciu Di Paolo a putut participa la viața artistică și a intrat în contact cu o serie de galerii occidentale, fapt ce a propulsat-o pe scara valorilor occidentale. După expoziția din Milano, din 2006, stilul artistic al Legendinei a fost analizat de revista de artă Archivio, care aprecia că artista propune publicului lucrări stilizate de obiecte și figuri, la început cu scene monstruoase “care aminteau de momente teribile din viața sa” și că operele ei redau cele două civilizații care înconjoară România, la nord lumea slavă, la sud lumea greacă, mesopotamică, egipteană.
Revista de artă susținea că Legendina practică o artă “foarte complexă, personală, unică” și “plăsmuiește o realitate personalizată, o solidă imobilitate, echilibru, de o vizualitate nemaivăzută, în special mentală”.
În anul 2012, artista a donat Ambasadei SUA de la Berna o lucrare având ca temă evenimentele din septembrie 2001.
“Ceremonia, desfășurată la sediul Ambasadei SUA, a avut loc în prezența artistei și a primului colaborator al Ambasadei americane, doamna Susan Elbow. Conform afirmațiilor artistei române, lucrarea tematizează evenimentele de la 11 septembrie 2001, de la New York, dorindu-se a fi un omagiu adus victimelor atentatului și poporului american în ansamblu. Tabloul Legendinei di Paolo va fi expus permanent în spațiile de reprezentare ale Ambasadei SUA la Berna”, a precizat Ambasada României în Confederația Elvețiană pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe.
Deși a atins faima și recunoașterea pe care și le dorește orice artist, Legendina nu a uitat niciodată de unde a plecat și a ținut să se reîntoarcă definitiv, odată cu trecerea la cele veșnice.
“Deși departe aflată de România, ea a întreținut legătura cu prietenii și cunoștințele din țară, cu colegii de școală, venind deseori în orașul natal, Reghin. La sfârșitul lunii august 2006, a fost prezentă la Reghin la întâlnirea de 50 de ani de la absolvirea Liceului «Petru Maior». (...) În anul 2007 a expus 58 de tablouri la Galeria Torchio di Balerna în Lugano, iar în anul următor a expus la Mantova și la Geneva, în urma unei invitații din partea Institutului Român din Veneția. În anul 2009, ONU i-a organizat o mare retrospectivă personală prin expunerea a peste 100 de lucrări la Palatul Națiunilor din Geneva, evenimentul constituind o încununare a eforturilor ei creatoare și, totodată, recunoașterea valorii operei sale”, mai precizează autorii studiului.
Pictorița de origine română Legendina Hurdugaciu Di Paolo s-a stins din viață la Lugano, în Elveția, în data de 10 februarie 2017, și “s-a alăturat părinților săi întru veșnicie, în mormântul de lângă Biserica «Sfânta Treime», pe care s-a așezat placa de mormânt pe care scrie: Hurdugaciu Legendina - 1939-2017”. (Agerpres)
