Alianța Maghiară din Transilvania (AMT) se teme de falsificarea istoriei

Distribuie pe:

AMT (președinte - deputatul Zakariás Zoltán) a emis o rezoluție prin care se delimitează de ideea ca în cimitirul militar din Valea Uzului să fie înființat un memorial pentru militarii tuturor națiunilor. Conducerea centrală a formațiunii politice maghiare din Transilvania salută faptul că din cimitir au fost îndepărtate crucile de beton amplasate ilegal, însă își exprimă, totodată, și convingerea că “singurul succes, un succes real, ar fi fost prevenirea provocării deschise și a rezultatului acesteia, agresiunea anti-maghiară menită să insufle teamă”.

AMT a reacționat și la comunicatul pe care Consiliul Județean Harghita l-a emis în ziua precedentă, potrivit căruia autoritățile locale și județene competente, respectiv reprezentanții Ministerului Apărării Naționale din România au convenit, în cadrul întâlnirii lor din 30 iunie, să înființeze un memorial separat dedicat eroilor militari de naționalități diferite care au căzut în luptele din Valea Uzului.

“Considerăm inacceptabil cel mai recent acord al oficialilor menționați mai sus. Faptele istorice, respectiv documentele și sursele relevante disponibile dovedesc că în cimitirul militar din Valea Uzului nu sunt înmormântați eroi români (ci exclusiv militari care au murit în timpul serviciului pentru armata austro-ungară), astfel că un memorial al reprezentanților diferitelor națiuni nu poate fi decât un alt mijloc de falsificare a istoriei”, a precizat AMT într-un comunicat preluat de MTI.

Președinția partidului apreciază că deși “eforturile politice ale statului român de a rescrie istoria în mod arbitrar și unilateral” sunt cunoscute deja, faptul că încercarea actuală are loc sub coordonarea lui Csaba Borboly “poate provoca supărare”: “Președintele Consiliului Județean Harghita nu numai că nu a fost capabil să prevină provocarea de la Valea Uzului, care a culminat cu atrocități fizice, ci acum se pregătește să anuleze - sub sloganul fals al reconcilierii - victoria morală obținută prin mijloace juridice, precum și să participe activ la acest caz care se clasifică drept falsificare a istoriei”, se arată în rezoluție.

În document se precizează că, indiferent de naționalitatea lor, militarii căzuți în război merită ca în cinstea lor să fie ridicate monumente, dar numai în circumstanțe “care să nu ofenseze alte națiuni și care să nu caute să reinterpreteze memorialele care există deja, funcționând ca spații ale memoriei colective”.

Crucile de beton ridicate ilegal au fost eliminate din cimitirul așezării depopulate aflate la granița dintre județele Harghita și Bacău în dimineața zilei de 29 iunie, după ce o hotărâre judecătorească definitivă a obligat Primăria Dărmănești să facă acest lucru.

Ileana Sandu

Lasă un comentariu