Ne-am interesat pentru dumneavoastră - Un nou program de finanțare pentru micii fermieri

Distribuie pe:

Administrația Fondului pentru Mediu gestionează programe finanțate din fonduri naționale și este finanțată integral din venituri proprii și răspunde de gestionarea Fondului pentru mediu. Fondul pentru mediu este fond public, deductibil din punct de vedere fiscal, iar veniturile acestuia constituie venituri publice, ce fac parte din bugetul general consolidat, constituite printr-o lege specială ce stabilește și destinațiile acestora.

După rectificarea bugetară, programată a avea loc în luna septembrie, Administrația Fondului pentru Mediu va lansa un nou program de finanțare pentru micii fermieri. Prin intermediu acestuia își vor putea achiziționa tractoare și utilaje noi pentru a lucra terenurile.

“Avem în gând să facem un program prin care am dori să ne adresăm fermierilor mici, prin care să le finanțăm achiziția unui tractor pentru a lucra terenul pe care îl au. Cel mai probabil se va duce pe o schemă de minimis, undeva până în 200.000 euro finanțare, astfel încât să le oferim posibilitatea să lucreze mai eficient terenurile pe care le au. Cea mai profitabilă cultură pe terenuri mici este lavanda. Planta este nepretențioasă, se vinde excelent, atât în România, cât și la export și aduce un profit de peste 8 000 de euro/ ha. Noi punem la dispoziție o sumă de bani, iar micii fermieri trebuie să achiziționeze un tractor, plus utilajele necesare, în funcție de nevoile fiecăruia. (…) Discutăm de tractoare pentru micii fermieri, cu care să poată să lucreze 10-20 de hectare, cât au nevoie. (…) O să fie o procedură extrem de simplă, totul va fi într-o aplicație dezvoltată de noi, cum e și la Casa Verde Fotovoltaice. Se vor înscrie acolo, vor fi niște documente minimale. Nu am stabilit deocamdată bugetul, dar cu siguranță nu va depăși 200.000 euro/fermier”, a anunțat președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Laurențiu Neculaescu. (B.V.)

Lasă un comentariu