ANRP urgentează soluționarea dosarelor de despăgubire pentru bunurile românilor rămase în străinătate

Distribuie pe:

La începutul lunii, a intrat în vigoare Legea nr. 188/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 599, din 30 iunie a.c., prin care Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) stabilește măsuri de soluționare a cererilor pentru acordarea de compensații sau despăgubiri privind bunurile cetățenilor români trecute în proprietatea altor state.

Concret, este vorba de aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940, și a Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris, la 10 februarie 1947.

Noul act normativ prevede ca, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare, comisiile județene, respectiv a municipiului București, să transmită ANRP toate cererile aflate în curs de soluționare, împreună cu întreaga documentație aferentă acestora. Prin excepție, cererile care fac obiectul unor dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată se transmit numai împreună cu hotărârea judecătorească prin care a fost soluționată definitiv cauza.

Cererile vor fi soluționate în ordinea înregistrării acestora la comisii de către o entitate nou-înființată - Comisia Specială pentru Acordarea Despăgubirilor (CSAD).

Ulterior analizării cererilor și a întregii documentații, în baza propunerilor Secretariatului, CSAD fie va stabili valoarea despăgubirilor bănești, fie va respinge cererile transmise ANRP. Pentru a respecta cu strictețe ordinea de depunere a cererilor, CSAD nu va soluționa niciun dosar până la centralizarea și publicarea pe site-ul ANRP a situației cererilor nesoluționate.

ANRP va centraliza și va publica pe site-ul său numărul cererilor înregistrate nu mai târziu de 31 decembrie 2023.

În paralel cu procedura destinată cererilor nesoluționate, Comisia Specială va valida sau va invalida în tot sau în parte, la propunerea Secretariatului, hotărârile emise de comisii anterior intrării în vigoare a noii legi, înregistrate deja la ANRP. În prezent, la ANRP se află în diferite stadii de soluționare 228 de dosare constituite în baza Legii nr. 9/1998 și 176 de dosare constituite în baza Legii nr. 290/2003. (L.P.)

Lucreția Pop

Lasă un comentariu