Ca de obicei, în România, controalele, verificările, luările de poziție, sancțiunile apar doar după ce se întâmplă ceva strigător la cer. Mai întâi, noi românii, trecem cu vederea, ne luăm șpăgile, ignorăm și ne ținem conștiința adormită prin indiferență, pentru ca, ulterior, când din motive politice, sociale și de imagine cineva ne tulbură somnul rațiunii, brusc, începem să facem ordine între probleme într-o aparentă stare de indignare și revoltă morală.
Societatea românească ar trebui, toată, supusă unui control psihiatric, pentru că indiferența, lăcomia, nesimțirea, lipsa conștiinței, a sentimentelor și fuga de responsabilități au adus-o într-o stare schizofrenică, bipolară, cu tente de sadism și masochism.
A-ți bate joc de părinții tăi, de bunicii tăi sau de orice alt vârstnic e dovada decăderii, a murdăriei în care ne bălăcim, noi ca societate, ca oameni, ca nație.
Așa ne pregătim noi viitorul. Așa ne pregătim noi bătrânețile. Așa îi învățăm pe cei care vin după noi, că trebuie respectat, îngrijit, ajutat și iubit un om care a îmbătrânit.. ASTA VOM PRIMI!!
Din păcate, fiecare dintre noi avem o parte de vină în ceea ce se întâmplă. Nu doar aparținătorii care trebuiau de mult timp să-și pună întrebări și să pună întrebări ci, fiecare dintre noi.
Acele azile “naziste” au existat și înainte de acest mare scandal. Controalele au existat și înainte dar, așa cum știm cu toții că se întâmplă, ele se fac cu ochii închiși și cu buzunarele pline.
Cred că acestor specimene și celor care au trecut cu vederea toate aceste grozăvii ar trebui ca justiția română să le aplice același tratament, în aceleași condiții. Dar, precis, că pornind de la prezumția de nevinovăție și cu procese care vor dura ani , totul va arde mocnit un timp, după care o pală de vânt va șterge totul ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, bineînțeles, justiția română ieșind învingătoare cu pedepse aplicate vinovaților... ca o altă bătaie de joc adusă vârstnicilor cărora pe lângă suferințele fizice și psihice la care au fost supuși, li s-a luat demnitatea. De fapt, cred că nicio pedeapsă nu ar fi destul de mare sau de justă atunci când vorbim de ceea ce au făcut aceste specimene. Au rănit grav trecutul nostru, au rănit oameni cărora le datorăm ce avem și cine suntem azi,cărora le datorăm existența, iar ei, prin felul cum i-au tratat pe bătrânii noștri, au adus atingere inclusiv valorilor umane, educației copiilor noștri în ceea ce privește datoriile morale care există vizavi de bătrâni, fie că este vorba de mama mea, tatăl tău sau bunica cuiva.
Chiar dacă internarea într-un centru rezidențial nu este poate ceea ce și-ar dori un vârstnic, ar trebui ca această opțiune să nu mai sperie, dar, pentru asta, înainte de toate, ar trebui să fie schimbată mentalitatea omului care alege să lucreze în aceste centre. Nu este o meserie ușoară deloc, nu e o meserie curată, și vă spun din proprie experiență, dar odată ce ai ales să faci așa ceva, nimic nu se poate face cu jumătate de măsură, iar dacă ai ales să o faci, fă-o cu inima deschisă, cu empatie, cu drag, cu răspundere, cu respect, văzând în fiecare om cu care lucrezi zilnic, propria ta imagine peste timp.
Ca un mic dar sugestiv exemplu, am să vă povestesc o zi de muncă din viața unui angajat (infirmier) la un azil din Marea Britanie, unde igiena, siguranța, confortul există, dar nu există scări, covorașe pe jos, (doar în băi, covoare antiderapante), unde orice risc este calculat și înlăturat, unde băile sunt prevăzute cu mânere lângă vasul de toaletă, mânere și scaune în duș etc., etc.).
Ziua de muncă începe la ora 7 dimineața, și când spun că începe, credeți-mă , nu începe cu o cafea. Începe cu asigurarea igienei fiecărui pacient în parte, ceea ce înseamnă duș. Deci 4 persoane asigură igiena de dimineață (chiar dacă, peste noapte, acolo unde a fost nevoie, s-a asigurat igiena și confortul pacientului). Există 4 infirmieri pentru un întreg palier ceea ce înseamnă circa 16 camere (16 persoane). Bineînțeles există dotări care te ajută să faci toate acestea în condiții bune, mai ușoare, chiar și persoanele imobilizate, cu ajutorul unui Hoister (dispozitiv de manipulare fizică a persoanelor), pot fi duse la duș și tratate așa cum trebuie. În timp ce o persoană spală pacientul, cealaltă schimbă patul ( o dată la două zile sau de câte ori este nevoie), după care urmează schimbarea pacientului din pijama într-o ținută de zi. Toate acestea trebuie terminate pana la ora 9, când se servește micul dejun. Se începe prin alimentarea persoanelor în incapacitate de a se hrăni singure, apoi ceilalți pacienți sunt duși într-o cameră de zi cu bucătărie, un open space, unde sunt ajutați să mănânce. Urmează curățarea bucătăriei, debarasarea veselei, spălarea veselei pentru că fiecare palier are propria bucătărie, nu pentru a găti, ci pentru a avea tot ceea ce este nevoie pentru servirea mesei. Pacienții sunt lăsați să socializeze între timp sau sunt duși în grădină, să se uite la televizor, să se plimbe dar, totul, sub supravegherea continuă a infirmierilor și a asistentei medicale, La ora 11 sunt servite ceaiuri, cafele, biscuiți, tot în aceeași ordine. Aparținătorii pot intra când doresc , pot petrece cât timp doresc cu cei dragi lor. Unde este nevoie se face din nou igiena, toaletarea și se schimbă așternuturile dacă e cazul. Urmează prânzul, la ora 13, un întreg ritual, cu mâncare care vine pe fiecare palier de la bucătărie și care se reîncălzește până la temperatura optimă redată de un termometru alimentar folosit tot timpul de personalul de pe palier. Mâncarea nu are voie să fie nici rece, nici fierbinte. Sunt foarte atenți la eventualele riscuri sau accidentări care pot surveni. După ce toată lumea a mâncat, mai puțin personalul (nu ai voie să te așezi să mănânci doar după ce toți pacienții au mâncat și bucătăria e curată), cei care vor să doarmă sunt duși în camere iar restul stau la televizor sau fac ceea ce doresc. La ora 16 urmează o gustare... ceai, cafea, prăjituri, biscuiți, fructe, înghețată iar la ora 18.30 cina, urmată de toaletarea pacienților pentru noapte, toaletare care se face de câte ori este nevoie pe durata zilei sau a nopții. Bineînțeles după aceea oră, pacienții pot mânca gustări reci cât vor și de câte ori vor. Între timp, infirmierii se ocupă și cu aducerea lenjeriei pacienților la cameră, așezarea ei în dulapuri sau sertare, lenjeria și hainele fiecărui pacient fiind etichetate nominal. O zi de muncă plină, grea, cu 3 pauze. Una de 20 de minute la prânz și încă două a câte 10 minute, dar niciodată, infirmierii nu pot să-și ia pauza în același timp, doar prin rotație. Totul este monitorizat, notat și verificat.
Nu am intenționat să vă plictisesc, știu cât de grea este munca de infirmier într-un centru rezidențial pentru seniori, dar se face cu responsabilitate. Orice modificare a stării pacientului și nu doar de natură medicală, este monitorizată, urmărită și tratată. Orice abatere, orice disconfort , fie fizic, emoțional sau psihic, adus pacientului, este combătut, sancționat, putând duce la desfacerea contractului de muncă și supus cercetării penale. Orice atingere (chiar și verbală) adusă DEMNITĂȚII persoanei internate, orice ABUZ sunt aspru pedepsite și intră sub incidența legii.
Deci, dragi români, viitori bătrâni ai României, dacă nu mai avem respect, rușine, conștiință, sentimente, bun simț și frică de Dumnezeu, instaurăm reguli. Dure, aspre și fără loc de întors. Această batjocură la care ne supunem bătrânii, și nu doar în centrele rezidențiale, ci, în general, are efect pe termen foarte lung și... de bumerang.
Antonela Dumitrache
