Târgul de vară a rămas o tradiție vie pentru sânpetreni și toți cei care participă, an de an, la această manifestare, ce se desfășoară în localitatea Sânpetru de Câmpie, între 10 și 15 iulie.
Acum câteva decenii existau de fapt, trei târguri de țară: cel de primăvară, care se desfășura în luna aprilie, cel de vară, în luna iulie, și cel de toamnă, în luna octombrie, de obicei pe data de 26, de Sfântul Dimitrie, izvorâtorul de Mir. Târgurile din Sânpetru de Câmpie au o vechime destul de mare și au fost recunoscute nu numai în țară, ci și peste hotare.
De referință rămâne însă târgul de vară, care se desfășoară în luna iulie, unde, pe lângă târgoveți și sfârnarii străini, se adunau și se mai adună și astăzi oamenii din sat plecați pe alte meleaguri, care revin pentru a se întâlni cu rudele, dar și consătenii. Târgurile de primăvară și toamnă au dispărut prin anii 1950, datorită noilor orientări ale regimului comunist. Date despre târgul de vară din Sânpetru de Câmpie se găsesc și în lucrarea scrisă de dr. Augustin Bunea, în 1932, editată la Blaj și intitulată “Episcopii Petru Paul Aron și Dionisos Novacovici sau Istoria românilor transilvăneni de la 1751 la 1764”. Revenind la istoria târgului Sânpetrului, avem o informație care ne spune că, în anul 1760, la acest târg au fost prezenți peste 600 de oameni. Din relatările bătrânilor reiese faptul că la acest eveniment participa teatrul de marionete “Vasilache și Mărioara”, atracție nu numai pentru copii, ci și pentru cei mari.
Locul de desfășurare al târgului era odinioară pe actualul “Deal al Târgului”, situat la nord est de Biserica Reformată, și se întindea pe o suprafață de peste cinci hectare. Toată această suprafață era înconjurată de “corfauă”, un fel de gard din bârne groase, de care erau legate animalele aduse spre vânzare. Exista, de asemenea, un “umbrar” de 50-60 de metri, un șopron “berluit” (căptușit) cu scândură și acoperit cu șindrilă. În plus, în acest spațiu al târgului mai exista și un fel de grădină de vară, unde se bea, se mânca și se juca, dar și un loc de adăpost pentru comercianți sau târgoveți pe timp nefavorabil. Când timpul era favorabil, jocul duminical se făcea la acest “umbrar” din “dealul târgului”. Pe Dealul Târgului se construiau șetre (tarabe) pentru mărfuri și se montau cele două “comegii” - linghișpir-uri - una cu cai și cealaltă cu lanțuri și mișcată de un motor. Târgul ținea de obicei cinci zile dar din relatările bătrânilor reiese că, înainte de Primul Război Mondial și în perioada interbelică, acesta avea o durată de 2-3 săptămâni.
Ziua cea mare era însă 15 iulie, “ziua târgului”, destinată șetrelor, tarabelor, vânzătorilor ambulanți, jocurilor populare și bunei dispoziții, începând cu copii și până la cei maturi.
În perioada anilor 1930 - 1950 veneau la acest târg locuitorii din aproape toate satele limitrofe, cu jucăușii și tarafurile lor, fiind un veritabil concurs fără jurizare. Cele mai vestite și frumoase jocuri erau ale celor din Țagu și Silivașu, iar din comuna Sânpetru erau dansatorii din Dâmbu, această formație fiind cunoscută la nivel județean și național, participând la mai multe ediții ale concursului “Cântarea României”. Feciorii și fetele purtau frumoase costume populare, fiecare sat etalându-și tot ceea ce avea mai valoros.
,,Ziua târgului”- 15 iulie era o adevărată sărbătoare a portului și jocului popular. Târgul Sînpetrului se încheia cu renumitul “Bal al târgului”.
Mihai Teodor Nașca
