Plângere penală în cazul crucilor din Valea Uzului

Distribuie pe:

Primăria comunei Sânmartin a depus o plângere penală la poliție și a semnalat către Oficiul Național pentru Cultul Eroilor (ONCE), autoritate responsabilă pentru cimitirele militare din România, noua acțiune de amplasare de cruci, care a avut loc în Valea Uzului - a declarat primarul comunei, Sándor Birtalan, citat de MTI.

El a precizat că, în calitate de proprietar al teritoriului care îi aparține din punct de vedere administrativ, comuna a depus o plângere penală la Poliția Română împotriva lui Mihai Tîrnoveanu și a susținătorilor săi, în data de 10 iulie. “În acest document s-a relatat despre noua amplasare a crucilor și profanarea cimitirului militar, evenimente petrecute sâmbătă, 8 iulie. Se cere deschiderea unei anchete și urmărirea penală a autorilor faptei. De asemenea, documentul reamintește că acțiunea organizației Calea Neamului a fost planificată și organizată pe rețelele de socializare - a precizat primarul”.

Mihai Tîrnoveanu a relatat, pe pagina sa de socializare, despre audiența de la Ministerul Apărării, cu participarea reprezentanților organizației Calea Neamului și ai Frăției Ortodoxe, care au fost și ea implicată în recenta amplasare de cruci, adăugând că “discuțiile au fost pozitive”. Ministerul nu a emis niciun comunicat pe această temă.

Avocata administrației locale din Sânmartin în cauza crucilor de beton amplasate anterior, a declarat pentru portalul de știri Maszol.ro că, în acest caz, nu este nevoie de un proces sau de o hotărâre pentru a dispune demolarea. În cazul de față “este vorba de o acțiune arbitrară” care nu a fost precedată de niciun document administrativ care “să legitimeze cel puțin aparent” ceea ce s-a petrecut, a explicat avocata: organizatorii și participanții au comis mai multe infracțiuni pentru care pot fi trași la răspundere și pedepsiți, în conformitate legislația în vigoare, a declarat ea, precizând că rezultatele obținute până acum în instanțele din România ar putea ajuta comuna Sânmartin în rezolvarea situației.

Sursa citată reamintește că, în ziua de 8 iulie, “adepții organizației românești Calea Neamului au ridicat 150 de cruci de lemn în cimitirul militar internațional, pentru a le înlocui pe cele din beton îndepărtate la 29 iunie. Pe lângă crucile mai mici, legate cu panglici tricolore românești, a fost amplasată și o cruce mai mare și un catarg pe care a fost arborat drapelul României”.

Într-o postare recentă pe pagina sa de socializare, Mihai Tîrnoveanu informează că, la 22 iulie, în cadrul Universității de Vară de la Băile Tușnad, la care va fi prezent și premierul ungar Viktor Orbán, se va dezbate și “subiectul” Valea Uzului. Tema ediției din acest an a Taberei este “Timpul păcii”.

“Mesajul nostru este ,,Timpul păcii: 150 de cruci pentru eroii români la Valea Uzului!”scrie Tîrnoveanu în postarea sa. (I.S.)

Ileana Sandu

Lasă un comentariu