A aterizat prima aeronavă pe aeroportul privat din Remetea, Harghita

Distribuie pe:

Agenția de presă ungară MTI relatează că, marți, un avion de pasageri al companiei aeriene ungare Aeroexpress a fost primul care a aterizat, în cadrul unui zbor de testare, pe aeroportul aflat încă în construcție din comuna Remetea, județul Haghita. Conform unui comunicat al companiei aeriene ungare “aeronava Embraer 120ER, care poate transporta 30 de persoane, a sosit la Remetea cu decolare de la Budapesta. Aeronava a trecut de controlul de frontieră la Cluj-Napoca, deocamdată obligatoriu, iar timpul de zbor din capitala Ungariei a fost de 90 de minute”.

Dániel Somogyi-Tóth, fondatorul companiei aeriene, a explicat că de ani de zile lucrează pentru a stabili legături aeriene între Ungaria și Transilvania, ceea ce cu mașina sau cu trenul este dificil de realizat. Plănuiesc să facă acest lucru bazându-se pe experiența companiei lor mamă, BASe Airlines Zrt. din Finlanda, unde această metodă este utilizată pentru a ajunge în zone mai greu accesibile.

Omul de afaceri Attila Balázs, creatorul și constructorul aeroportului, șeful grupului Bayer, a declarat că de anul viitor intenționează să lanseze două zboruri zilnice între Remetea și Budapesta. Unul dintre acestea va asigura conexiuni pentru afacerile grupului, în timp ce cel de-al doilea va deservi pasageri din întreaga lume, a precizat acesta, relatează MTI.

Aeroexpress, fondată anul trecut, și-a lansat primele zboruri în toamna anului 2022, iar de atunci operează patru zboruri pe săptămână între Budapesta și Cluj-Napoca, care sunt în mod regulat pline, se mai arată în comunicat. (MTI)

(Sursa foto: Facebook Aeroexpress)

Lasă un comentariu