Care au fost cele mai mari medii de admitere la UMFST “G.E. Palade” Târgu Mureș

Distribuie pe:

Duminică a avut loc examenul de admitere la facultățile din cadrul Universității de Medicină Farmacie Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș. Înscrierile la admitere s-au încheiat joi, cea mai mare concurență înregistrându-se la programul de studii Medicină în limba română - 636 de candidați pe 150 de locuri bugetate. Concurență mare a fost și la programul de studii Medicină dentară în limba română, unde s-au înscris 164 de candidați pe cele 45 de locuri bugetate scoase la concurs, în timp ce la Medicină militară s-au înscris 84 de candidați pe 40 de locuri.

Pentru admiterea 2023, UMFST G.E. Palade Târgu Mureș are o capacitate de școlarizare aprobată de ARACIS pentru: studii licență de 3.100 de locuri, dintre care 1.110 locuri finanțate de la bugetul de stat.

Facultatea de Medicină

La Medicină - predare în limba română cea mai mare medie de admitere a fost 9,48.

La Medicină - predare în limba maghiară cea mai mare medie de admitere a fost 9,51.

La Medicină Militară cea mai mare medie a fost 9,51.

La Programul de studiu Asistență medicală generală - limba română cea mai mare medie de admitere a fost de 9,65. La același program de studiu însă la linia de predare în limba maghiară cea mai mare medie a fost 9,67.

La Asistență medicală - Bistrița cea mai mare medie a fost 9,77.

La Programul de studiu - Balneo-fizio-kinetoterapie și recuperare cea mai mare medie obținută la admitere a fost 9,55.

La Programul de studiu - Nutriție și dietetică cea mai mare medie a fost 9,51.

Facultatea de Medicină Dentară

Program de studiu - Medicină dentară - Linia Română cea mai mare medie 9,28

Program de studiu - Medicina dentară - Linia Maghiară cea mai mare medie 8,62

Program de studiu - Tehnică Dentară cea mai mare medie 9,38

Program de studiu - Tehnică Dentară - Bistrița cea mai mare medie 7,60

Facultatea de Farmacie

Program de studiu - Farmacie - Linia Română cea mai mare medie 9,97

Program de studiu - Farmacie - Linia Maghiară cea mai mare medie 9,81

Program de studiu - Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic cea mai mare medie 9,57

Program de studiu - Asistență de Farmacie - Bistrița cea mai mare medie 7,65

Facultatea de Inginerie și Tehnologia Informației

Automatică și informatică aplicată cea mai mare medie 9,73

Energetică și tehnologii informatice cea mai mare medie 9,66

Inginerie economică industrială cea mai mare medie 9,6

Informatică cea mai mare medie 9,83

Informatică (în limba maghiară) cea mai mare medie 10

Tehnologia construcțiilor de mașini cea mai mare medie 9,84

Candidații care au obținut minim media 5, dar nu au prins locuri la facultățile de medicină și care au fost declarați “admis fără loc” pot opta pentru alte programe:

Toți candidații admiși fără loc, la cerere pot fi înscriși la oricare dintre programele de studii din domeniul Sănătate, de 3-4 ani, din orice locație (Târgu Mureș sau Bistrița), precum și la programul de studiu Farmacie. Programele pentru care pot opta sunt: 5 ani - Farmacie; 4 ani - Asistentă medicala generala, Asistentă medicala generala - Bistrița; 3 ani - Asistență de farmacie - Bistrița, Balneo-fizio-kinetoterapie și recuperare, Cosmetica medicala, tehnologia produsului cosmetic, Nutriție și Dietetică, Tehnica Dentară, Tehnică dentară - Bistrița.

Cererile se depun la registratura universității sau online pe adresa de mail: registratura@umfst.ro până în data de 25.07.2023, ora 14.00. Admiterea acestor candidați se va face în ordinea descrescătoare a mediei de admitere obținute. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu