Important în înțelegerea economiei și a modului cum ea orientează activitatea este nu doar capacitatea de a avea decizii în momente critice ci, mai ales calitatea acestor decizii privite și în perspectiva timpului, dar și a unor eventuale efecte perverse.
În contextul unei astfel de definiții, știința economiei a fost asemănată cu celebrul aforism al lui Buridan (filozof și preot francez secolul XIV) denumit “Măgarul lui Buridan”.
Zice Buridan: “Unui măgar i s-au dat să mănânce două căpițe identice de paie, unul pus în stânga sa, altul în dreapta sa. Măgarul nu s-a putut hotărî din care să mănânce mai întâi, așa încât, a murit de foame”.
Concluzia: lipsa unei opțiuni clare, exprimate la timp, poate duce - la nivelul politicii economice - la rezultare negative, chiar catastrofale.
Părerea mea este că în aceste momente asistăm la apariția, în cadrul politicilor economice promovate de către actuala guvernare, a unor elemente nu foarte diferite de cele sugerate în celebrul aforism din secolul al XIV-lea.
Cadrul în care se observă clar lipsa opțiunilor și deciziilor de politică economică este cel al importurilor de legume și fructe, în special al importului de tomate.
Pe postul “măgarului lui Buridan” este cererea/consumul pieței românești pentru tomate iar în stânga acestui “măgar” este producția internă de tomate, în timp ce în dreapta acestuia este importul de tomate din Turcia.
Spre deosebire, însă de aforismul lui Buridan, cele două oferte nu sunt egale. Producția internă de tomate este mai mică și mai scumpă. Importul de tomate din Turcia este mai mare și mai ieftin.
“Măgarul”, adică ceea ce am putea numi cererea cumpărătorului român, cum va proceda? Ce opțiune va avea? Ar prefera tomatele românești, mai bune și netratate, dar mult mai scumpe, sau pe cele turcești, dramatic tratate chimic dar mai ieftine?
În marea majoritate a cazurilor, cumpărătorul român a cărui putere de cumpărare este în scădere va opta volens-nolens spre tomatele turcești, preferate exclusiv prin preț.
Este această opțiune fortuită a consumatorului român spre tomatele din import, suportate mai bine puterii sale de cumpărare, acceptată sau măcar tolerată de către actualii noștri decidenți politici? Au acești decidenți o opțiune și o eventuală decizie în vederea, măcar, a echilibrării raportului de ofertă dintre tomatele românești și cele din import?
Răspunsul îl putem afla din analiza modului cum, încă de câțiva ani, guvernanți au decis să rezolve raportul dintre producția internă și import, concepând și promovând ceea ce s-a numit “Programul Tomata”.
Rezultatul a fost paradoxal deoarece creșterea producției și ofertei de tomate nu a intrat în consumul populației, ci a ajuns să fie lăsată pe câmp și în solarii sau, pur și simplu, aruncată la gunoi.
Deși producția a crescut, tomatele românești nu au beneficiat de rețele de distribuție, fiind aruncate sau nici măcar prelucrate primar prin producția de bulion sau pastă concentrată.
Rezultatul: importul a rămas principala sursă de alimentare a pieței românești cu tomate, aducând prejudicii și pierderi fermierilor români.
Se pare că, la nivel guvernamental, în sfârșit, s-a înțeles că este nevoie de o opțiune și o decizie mai clare pentru a oferi “măgarului lui Buridan” posibilitatea unei selecții eficiente între producția internă și import.
Programul Tomata 2023 vine după ce fermierii locali și-au exprimat nemulțumirea față de sistemul actual, în care mai mulți comercianți se poziționează în concurență față de aceștia, afirmând că marfa este produsă în România, chiar dacă acest lucru nu este adevărat.
În consecință, la 28 decembrie 2022, Guvernul a aprobat Hotărârea care reglementează programul de susținere a producției de tomate în spații protejate, schema de ajutor de minimis aplicându-se în anul 2023, pentru susținerea producției de tomate în spații protejate cultivate în Ciclul I de producție.
Cuantumul ajutorului de minimis este de 3.000 euro/1.000 mp/beneficiar. Guvernul României a anunțat că va oferi suma de 3.000 de euro fermierilor care se înscriu în programul Tomata 2023 și dețin o suprafață minimă de 1.000 de metri pătrați de solar sau seră. De asemenea, suprafața trebuie să valorifice minim 3 kilograme de roșii pe metru pătrat. Fermierii care vor beneficia de acest ajutor trebuie să obțină dintr-un ciclu de producție 200 de tone de roșii pentru a fi vândute pe piețele locale.
Noul program 2023 nu arată însă nici capacitatea Guvernului de a avea o opțiune clară privind sprijinirea producției interne, și nici nu este urmat de o decizie bine fundamentată în ceea ce privește finanțarea și amploarea programului. Astfel, suma afectată prin ajutorul minimis de 3.000 euro nu este suficientă pentru a contracara concurența importurilor și nici nu se asigură posibilitatea reală și aptă de a fi monitorizată de către instituțiile statului a modului cum producția este valorificată prin rețele de distribuție sau centre de prelucrare.
În lipsa unei opțiuni precise și susținute de a stimula corespunzător, financiar și logistic, producția internă aflată în concurență cu importul, România este pe locul 1 în UE la importul de fructe și legume din Turcia. În primele 6 luni din an s-a importat în valoare de 180 de milioane de dolari, dintre care peste 60 milioane reprezintă numai importul de tomate. O creștere cu 42% mai mare față de anii anteriori.
Totuși, România investește în fiecare an zeci de milioane de euro din bugetul statului pentru a finanțata producția internă de roșii în cadrul Programului Tomata, dar fără o opțiune precisă asupra modului în care producția ar trebui orientată pe sezoane și pe distribuitori, programul nu funcționează, favorizând importul. Motivul, spun legumicultorii, este că Programul Tomata, așa cum este conceput, conduce la o suprasaturare a pieței într-o anumită perioadă, producătorii fiind astfel nevoiți să își vândă producțiile de roșii în pierdere.
Pentru banii pe care îi dă APIA, foarte mulți oameni încearcă să îi acceseze, pe aceeași perioadă, și atunci apare un exces foarte mare de produs și prețul foarte mic. Trebuie făcut în așa fel încât Programul Tomata să funcționeze și pe alte perioade, susțin producătorii.
Concluzia? Nu este îndeajuns să ai posibilități de finanțare și programe de dezvoltare. La fel ca în cazul “măgarului lui Buridan”, este necesară o decizie clară și bine fundamentată, în funcție de oportunitățile apărute.
Oportunitatea României este aceea de a avea toate condițiile necesare pentru a deveni un important producător zonal de legume, în cazul de față tomate, dar ceea ce este esențial nu este doar decizia ci, mai ales, calitatea acesteia.
Este evident că Programul Tomata 2023 nu beneficiază de o calitate bine fundamentată a deciziei atâta timp cât nu sunt bine fundamentate condițiile de sezonalitate și de valorificare a producției.
Prof. univ. dr. MIRCEA COȘEA, analist economic
