Câți pensionari mureșeni au beneficiat de indemnizații sociale în luna iulie

Distribuie pe:

Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în iulie 2023, de 1.143.204 persoane, cu 1.656 mai multe comparativ cu luna precedentă, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).

Dintre aceștia, 1.034.019 erau pensionari din sistemul public, iar 109.185 erau pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor.

În iulie, în județul Mureș erau înregistrați 27.685 de beneficiari din sistemul public, a căror indemnizație socială medie, suportată de la bugetul de stat, a fost de 412 lei, și 3.153 de beneficiari proveniți din sistemul agricultorilor, a căror indemnizație medie, suportată de la bugetul de stat, a fost de 261 lei.

În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizației suportate de la bugetul de stat, la nivel național, a fost de 429 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în județele Bistrița-Năsăud (de 495 lei), Maramureș (495 lei) și Cluj (477).

Cei mai mulți beneficiari ai acestei indemnizații erau în București - respectiv 48.407 - și în județele Suceava (42.108 pensionari), Dolj (37.665), Iași (37.261) și Bacău (33.496).

În ceea ce privește pensionarii agricultori, indemnizația socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 302 lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în județele Ilfov (433 lei) și Gorj (389 lei) și în București, sectoarele 5 (393) și 4 (371).

Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în județele Iași (7.538 persoane), urmat de Botoșani (7.135) și Dolj (7.060).

CNPP precizează că beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii și indemnizații, cumulate, se situează sub valoarea de 1.125 de lei, încasează lunar această valoare, denumită “Indemnizație socială pentru pensionari”, conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările și completările ulterioare. (DB.) (Sursa: Agerpres și CNPP)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu