Isterie degeaba!

Distribuie pe:

Nici nu s-a încheiat bine scandalul legat de “îndrăgitul” artist Gheboasă, care ne-a ținut cu sufletul la gură vreme de mai bine de o săptămână, încât până și războiul din Ucraina, “cancerul” lui Putin și eternul tricou kaki-războinic al lui Zelenski au trecut pe planul doi, că, iată, un nou subiect de interes național zguduie din temelii rețelele de socializare: vaccinarea obligatorie! Da, da, stimați cetățeni - ne avertizează diverși părerologi din mediul virtual - în curând o să fim aliniați în șir indian și transportați la vaccinare ca vitele la abator, ceea ce, evident, ne va duce la moarte sigură. Ni se dau exemple de unii care, din cauza vaccinului, au căzut lați pe asfalt și au dat ochii peste cap, dovedindu-se, ulterior, că ei erau ori morți de beți, ori amețiți de droguri. Mai mult, aflăm cu îngrijorare, că niște cercetători au stabilit că vaccinații se vor îmbolnăvi de lepră, li se vor umple palmele cu buboaie doldora de puroi, li se vor schimonosi fețele, le vor putrezi ochii, ce neplăcut. Încât îți vine să te întrebi cu groază, dacă-i mai bine să mori pe bază de vaccin sau să trăiești pe bază de lepră. A, și, bineînțeles, lu' domnu' Iohannis și lu' domnu' Cîțu să le fie rușine că, chipurile, s-au vaccinat la televizor, să de exemplu poporului, când, de fapt, li s-a injectat, în cel mai bun caz, ser fiziologic, dacă nu chiar apă chioară… Așa că, alde Rafila, Arafat, OMS și etc. să-și bage vaccinurile undeva, nu spunem unde. Să arză cu toții în flăcările iadului! Clar, numai Șoșoacă ne poate salva, a stabilit un utilizator de facebook, în uralele colegilor de rețea.

Dar, ce a declanșat această isterie? Această isterie a declanșat-o un proiect de ordin al Ministerului Sănătății, pus în transparență decizională, menit să asigure acces echitabil la vaccinare, oricând și la orice vârstă. De la bun început se precizează că “strategia de vaccinare nu impune vaccinarea obligatorie, dar dă dreptul tuturor, mai ales pacienților cu boli cronice, să se vaccineze gratuit, DACĂ DORESC”.

“În școli, VACCINAREA NU VA FI OBLIGATORIE! Prin ordin comun al ministrului sănătății și cel al educației, sunt prevăzute măsuri care trebuie luate de unitatea de învățământ în situații epidemiologice speciale (de exemplu, focar de rujeolă). În această situație, copiii nevaccinați trebuie să rămână la domiciliu, până la stingerea focarului, pentru a fi protejați împotriva bolii”.

Întrucât isteria stătea să dea pe afară, ministerul a revenit cu precizări:

“Niciun act normativ elaborat de Ministerul Sănătății nu va impune vaccinarea obligatorie! Acest act medical nu este și nu va fi obligatoriu!

Proiectul de Hotărâre de Guvern care cuprinde strategia națională de vaccinare pentru următorii ani intră în analiza interministerială urmând să fie propus spre adoptare în viitorul apropiat. Specialiștii din cadrul Ministerului Sănătății au specificat că actul normativ vine să ofere acces echitabil la vaccinare pentru oricine, oricând și la orice vârstă, dar subliniază că actul normativ nu are niciun fel de prevedere cu privire la obligativitatea vaccinării.

Femeile, adolescenții fete și băieți, se vor putea vaccina anti-HPV gratuit, numai dacă doresc și solicită medicului de familie prescripție.

Acoperirile vaccinale împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei și a rujeolei (pojarului) au scăzut în perioada 2009 - 2020 cu circa 10% la copiii în vârstă de un 1 an, pe fondul lipsei cazurilor de boală în ultimii ani, dar și al creșterii influenței mișcării anti-vaccinare. Neîncrederea în vaccinarea anti-COVID nu trebuie să afecteze vaccinarea cu vaccinurile tradiționale care au menținut sănătoase generațiile de români!

Erorile legate de vaccinarea anti-COVID nu trebuie să priveze românii de accesul la vaccinare. Cu siguranță, majoritatea contestatarilor sunt vaccinați în copilărie. Și copiii sau nepoții lor au aceleași drepturi la protejarea sănătății!”

… “Contestatarii”, însă, o țin pe-a lor! De notat că, în vreme ce explică grozăveniile vaccinării și cât este ea de o-bli-ga-to-ri-e (pe principiul că, o idee care intră într-un cap pătrat ia forma capului în care a intrat), vorbitorii au în spatele lor pancarte cu sigla unor partide, ghici ciupercă ce-i.

Aflăm, de ultimă oră, că, cete de vajnici justițiari protestează, chiar în această dimineață, sub geamul ministerului de resort, cerând retragerea, numaidecât, a ordinului cu pricina, care ordin nu numai că nu prevede nici un fel de obligativitate, dar nici măcar n-a fost adoptat.

Ce s-ar întâmpla, oare, dacă, în timpul acestui protest fără obiect, un protestatar ar călca într-un cui ruginit sau l-ar mușca un maidanez? Ar aștepta să-și dea obștescul sfârșit, în chinuri groaznice, sub privirile pline de admirație ale mulțimii, sau ar da fuga la dl Rafila, să-i facă un antitetanos sau un antirabic?!

Nu că am dori așa ceva, Doamne ferește, întrebam pentru un prieten.

De precizat că acest text nu este nici pro vaccinare, nici contra vaccinare.

Este doar contra isterie și contra manipulare.

Ileana Sandu

Lasă un comentariu