“România, țara faptului împlinit” - o replică valabilă și în zilele noastre

Distribuie pe:

Despre accidentul de la 2 Mai a vorbit mai întâi dl Cosmin Andreica, președintele sindicatului Europol, un tânăr carismatic și inteligent, care ne-a dat de înțeles că Poliția nu mai este deloc utilă în România. Ne-a spus că nu se poate face nimic, nu au bani, nu au oameni, nu au mașini, nu au aparate.

La acest accident îngrozitor, ar trebui să adăugăm și altele. Să ne aducem aminte de Onești, unde un criminal a ucis doi muncitori, iar Poliția nu a putut să facă nimic pentru că aveau un lunetist, care nu avea nici pușcă, nici atestat. Nu e posibil așa ceva. A mai fost și cazul Caracal.

Deci Poliția Română nu poate face nimic. Este o instituție a statului român care este absolut inutilă, în forma în care funcționează astăzi.

Cosmin Andreica a spus, printre altele, că Vlad Pascu, autorul accidentului mortal din stațiunea 2 Mai, a fost lăsat să plece de la Poliție cu mașina, în ciuda faptului că nu avea RCA valabil, pentru că Poliția nu are posibilitatea de a verifica dacă mașinile au asigurare valabilă sau nu.

În instituții, este un moment istoric ca România să pună specialiști, nu politruci. Specialiști sunt, dar nu sunt chemați. Statul nu îi stimulează să lucreze pentru el. E un stat eșuat, ce să mai discutăm? E un stat falimentar. Știți ce este păcat? Că discutăm aceste lucruri după ce se întâmplă ceva.

Este și o fază celebră, întâmplată la Paris. Ministrul de Război al Franței, Clemenceau, a spus că România este țara faptului împlinit. Trebuie să se întâmple ceva ca România să ia atitudine. Problema este că se întâmplă multe lucruri în România de azi și nimeni nu mai ia nici atitudine. Să ne uităm la Serbia, unde a fost atentatul de la școală. În alte țări, în astfel de situații există imediat niște demisii.

La noi trebuiau să fie demisii de la vârful Poliției. Pentru că, repet, această instituție nu este utilă statului român în acest moment, cetățenii ajung să își facă singuri dreptate, ceea ce nu e normal. La fel cum nu e normal ca Justiția și Poliția să fie influențate prin telefoane, dintr-o parte sau alta.

Prof. univ. dr. MIRCEA COȘEA, analist economic

Lasă un comentariu