“România este alături de Moldova și va continua să sprijine aderarea sa la UE”

Distribuie pe:

Președintele Klaus Iohannis a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul zilei naționale a Republicii Moldova, care sărbătorește 32 de ani de la proclamarea independenței.

“Felicitări Republicii Moldova cu prilejul Zilei Independenței! România este alături de Moldova și va continua să sprijine aderarea sa la UE, reziliența RMD, siguranța și prosperitatea cetățenilor săi”, a scris președintele Iohannis pe Twitter.

Republica Moldova a sărbătorit, la 27 august, 32 de ani de la proclamarea Independenței, informează MOLDPRES.

În august 1991, după eșecul puciului forțelor conservatoare, Parlamentul s-a întrunit la 27 august pentru a hotărî destinul Republicii Moldova. În acea zi, votul a fost precedat de cea mai amplă Mare Adunare Națională, în timpul căreia cetățenii prezenți în număr impresionant s-au pronunțat pro-Independență. Imediat, cu majoritate absolută de 278 de voturi, Declarația de Independență a fost votată. În scurt timp, Republica Moldova este recunoscută de aproape toate statele lumii, iar la 2 martie 1992 devine membru ONU cu drepturi depline. (Agerpres)

Lasă un comentariu