La răscruce de drumuri și vânturi ca simbol al credinței. Nu este Catedrala Neamului, nu este nici Putna sau Voroneț. Este doar o potecă prăfuită care duce la o cruce. Nu se vrea a fi un loc de pelerinaj, deși ar putea deveni! Măreția credinței stă în lucrurile simple. Lui Dumnezeu i-a plăcut lemnul! El, lemnul, se poate modela la fel ca și ființa umană. Trebuie doar să avem la îndemână ustensilele necesare formării omului într-un Dumnezeu.
Prin astfel de gesturi contribuim la alinarea suferinței celui care s-a jertfit pentru noi. Chiar dacă nu putem scoate cuiele osândei și nu putem îndepărta jertfa supremă, am convingerea că putem aduce alinare Domnului. Si de acolo, de sus, privindu-ne, va șterge lacrima suferinței văzând că totuși mai există speranță pentru ceea ce a însemnat tributul suprem.
Vorba unui prieten, implicat direct în bunul mers al acestui eveniment: “Astăzi am presărat aici, la noi, un pic de ortodoxie!”. Și a sunat atât de frumos! Am vrut să scot în evidență câteva nume în semn de mulțumire pentru cei care au contribuit la aducerea aminte a eroilor neamului și a tuturor celor trecuți în neființă, dar mi s-a zis că “Nu contăm noi ca nume! Contează ceea ce facem noi în numele lui Iisus”. Doamne ajută!
ALEXANDRU CIULA
