Zi de doliu și înlăcrimare pentru România

Distribuie pe:

În urmă cu 83 de ani, la 30 august 1940, se parafa Dictatul de la Viena, mediat de Germania nazistă și Italia fascistă, prin care România a fost obligată să cedeze Ungariei partea de nord a Transilvaniei.

În urma sentinței arbitrare de la Viena, România pierdea, fără vreo ripostă militară, circa 43.492 kmp, incluzând, total sau parțial, teritoriul a 14 județe (Bihor, Ciuc, Cluj, Maramureș, Someș, Mureș, Năsăud, Odorhei, Sălaj, Satu Mare, Trei Scaune, Târnava Mare, Târnava Mică, Câmpulung Moldovenesc), cu o populație de peste 2.600.000 de locuitori, în majoritatea lor români.

Ulterior, pe teritoriul transilvan cedat, etnici români au fost masacrați de trupele horthyste la: Moisei, Trăznea (9 septembrie 1940), Ip (13/14 septembrie 1940), Ciumărna, Zalău, Camăr, Dragu, Hida, Cosniciu de Sus, Cerâșa, Marca, Nușfalău, Sărmașu, Mureșenii de Câmpie, Câmpia Turzii, Luduș, Prundu Bârgăului, Huedin, Cucerdea, Lăscud.

A fost elaborat un program de maghiarizare a românilor, elaborat de baronul Aczel Ede și însușit de guvernul maghiar. Programul cuprindea expulzarea fruntașilor vieții politice românești, pauperizarea românilor, mobilizarea lor în armată, colonizarea de unguri, șicanarea românilor sub diverse forme pentru a-i determina să emigreze etc.

Obiectivele urmau să fie realizate prin mijloace oficiale sau prin intermediul organizațiilor paramilitare.

Cei care-și uită istoria riscă să o repete! Cei care-și ignoră istoria își reneagă părinții...

Marius Pașcan

Lasă un comentariu