Un nou lot de microbuze școlare electrice pentru comunele mureșene

Distribuie pe:

Ieri, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Mureș a fost aprobat un proiect privind achiziționarea, prin Administrația Fondului de Mediu, a unui lot de microbuze școlare electrice. Este vorba despre 16 microbuze electrice care vor fi distribuite astfel: Valea Largă 2, Gornești 2, Ibănești 2, Iernut 2, Band 2, Răstolița 1, Gălești 1, Bălăușeri 2, Albești 1, Ceuașu de Câmpie 1. Valoarea totală a proiectului este de 24.943.851,44 lei, cu TVA inclus, iar cheltuielile care nu sunt acoperite prin finanțare și cheltuielile declarate neeligibile vor fi asigurate din bugetul Județului Mureș.

La acestea se adaugă cele 26 de microbuze electrice câștigate tot de Consilul Județean Mureș, prin PNRR, și care vor ajunge în 18 localități ale județului: Sânpetru de Câmpie, Beica de Jos, Crăciunești, Mica, Eremitu, Fântânele, Pogăceaua, Șăulia, Suplac, Acățari, Aluniș, Ghindari, Hodac, Măgherani, Râciu, Pănet, Sărățeni, Saschiz. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu