Echipa României pleacă la Invictus Games 2023; militarii din lot – primiți de ministrul Apărării

Distribuie pe:

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, au participat luni la ceremonia prilejuită de plecarea lotului de militari răniți ai Armatei României la Invictus Games 2023, de la Dusseldorf (Germania).

Potrivit unui comunicat al MApN, în semn de apreciere pentru rezultatele obținute la edițiile precedente ale competițiilor sportive, ministrul Apărării a înmânat Drapelul României căpitanului lotului, plutonierul adjutant (în retragere) Florin Boc.

“Învățăm de la dumneavoastră, veteranii răniți în teatrele de operații, lecțiile valoroase ale perseverenței în viața de zi cu zi, ale curajului de a lupta pentru idealuri, chiar și atunci când acestea par îndepărtate sau chiar intangibile. Cred cu tărie că este important ca, dincolo de declarațiile oficiale, să ne implicăm activ și permanent în susținerea dumneavoastră și să ne asigurăm că ajungeți acolo unde v-ați propus!”, le-a spus Tîlvăr sportivilor militari.

De asemenea, ministrul Tîlvăr a mulțumit familiilor care îi susțin în permanență pe militarii răniți.

“Sportivii militari Invictus ne-au oferit numeroase motive de mândrie, reprezentând cu succes Armata Română și România la această prestigioasă competiție internațională. Sunt convins că ne vor reprezenta în continuare la aceeași altitudine a performanțelor superioare! Adresez mulțumirile și felicitările mele familiilor membrilor Echipei Invictus România, care au stat și stau alături de militarii noștri. Încurajările și susținerea dumneavoastră sunt neprețuite și esențiale pentru succesul Invictus România!”, a transmis ministrul Apărării Naționale în cadrul ceremoniei desfășurate la sediul MApN.

Ediția din acest an a Invictus Games se va desfășura în perioada 9 - 16 septembrie, la Dusseldorf, în Germania, și va reuni reprezentanți din 21 de națiuni din întreaga lume.

Echipa României este formată din 20 de militari răniți, clasați cu gradul I, II și III de invaliditate sau apt limitat, care vor concura la opt discipline sportive - șapte discipline individuale (tir cu arcul, atletism, canotaj la ergometru, powerlifting, ciclism, tenis de masă și înot) și una de echipă (volei din poziția șezând).

Delegația care va însoți lotul României în Germania va fi condusă de directorul Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Corneliu Postu.

România se află la cea de a patra participare la Invictus Games, după edițiile din Toronto (2017), Sydney (2018) și Haga (2022), în cadrul cărora sportivii români au obținut rezultate remarcabile - 26 de medalii, dintre care 11 de aur, 11 de argint și 4 de bronz. (Agerpres)

Lasă un comentariu