Starea UE/Von der Leyen vrea garantarea “unei tranziții juste și echitabile” prin Pactul Verde

Distribuie pe:

Trimisul special al AGEPRES, Ionuț Mareș, transmite: Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-a subliniat miercuri dorința de a “menține cursul” în ceea ce privește Pactul Verde, asigurând în același timp “o tranziție justă și echitabilă”, în condițiile în care reglementările UE în materie de mediu sunt supuse unei rezistențe tot mai mari, potrivit AFP.

“În ceea ce privește Pactul Verde european, ne menținem cursul, rămânem ambițioși, nu ne abatem de la strategia noastră de creștere. Și ne vom angaja întotdeauna să asigurăm o tranziție justă și echitabilă”, a spus ea în discursul său privind starea Uniunii susținut în plenul PE la Strasbourg.

“Vom continua să sprijinim industria europeană pe parcursul acestei tranziții. Am început cu un pachet de măsuri - de la regulamentul pentru o industrie «zero net» până la regulamentul privind materiile prime critice”, a detaliat ea.

Șefa CE a anunțat, de asemenea, o serie de măsuri viitoare pentru energia eoliană, subliniind necesitatea de a accelera eliberarea autorizațiilor.

Ea a ținut, de asemenea, să le “aducă un omagiu” fermierilor, recunoscând că aceștia “sunt supuși impactului tot mai mare, asupra muncii și veniturilor lor, al agresiunii ruse împotriva Ucrainei, al schimbărilor climatice, cu secetele, incendiile și inundațiile pe care le provoacă, dar și al noilor obligații”.

“Avem nevoie de mai mult dialog și de mai puțină polarizare. De aceea, dorim să ne angajăm într-un dialog strategic privind viitorul agriculturii în UE. Sunt și rămân convinsă că agricultura și conservarea naturii pot merge mână în mână”, a adăugat Von der Leyen.

UE a adoptat o mare parte din Pactul Verde, un plan ambițios de reducere a emisiilor de carbon ale blocului, pe care Comisia l-a făcut o prioritate.

Dar acesta din urmă rămâne neterminat: 37 de texte sunt încă în negociere, dintre care unele - “restaurarea naturii”, reglementarea pesticidelor etc. - stârnesc opoziția dreptei și a extremei drepte, care denunță o “povară” de reglementare impusă fermierilor și companiilor. (Agerpres)

Lasă un comentariu