Întreg conținutul Economului se axează pe ideea luptei pentru progresul material și cultural al națiunii române. Căile ce asigură acest progres în diversele ramuri ale economiei reprezintă, uneori, soluții aplicate în țările capitaliste mai dezvoltate și adaptate cerințelor locale. Fundamentarea lor teoretică se bazează pe curentele economice europene de circulație și în Transilvania. Renunțând la tezele fiziocrate conform cărora agricultura e singura ocupație productivă și baza avuției națiunilor - ecoul lor întârziat se resimte în primii ani de apariție a Economului -, se ajunge la promovarea tezelor potrivit cărora progresul economic poate fi asigurat doar de existența unei industrii naționale. Economul înserează în coloanele sale articole ce dovedesc, de o parte, existența paralelă în Transilvania a influențelor târzii ale colbertismului, de altă parte, ele reflectă și teze ale economiștilor burghezi: Adam Smith, D. Ricardo, ca și procesul de închegare a noii ideologii economice protecționiste, în lupta cu doctrinele liberalismului economic.
Aceste teze sunt, uneori, expuse în articole special consacrate problemelor de economie politică. De pildă, seria de articole “Încercări din știința economiei naționale” popularizează ideile economiștilor burghezi privind rolul muncii, originea și rolul banului în societate etc., iar acelea de mai târziu, intitulate “Sistemele național-economice”, “Comerțul liber” - “Protecțiunea muncii”, atestă apariția ideologiei protecționiste în Transilvania.
De cele mai multe ori, însă, tezele amintite își găsesc aplicarea în articole cu caracter practic și pot fi deduse din modul de argumentare sau de rezolvare a anumitor probleme concrete ale economiei transilvănene.
Majoritatea spațiului din Economul este ocupat de articole privind agricultura. Ele popularizează cunoștințe agrotehnice, cele mai noi metode de muncă, îndeamnă la introducerea utilajului agricol modern. Pun problema înlocuirii asolamentului trienal cu alternarea cultivării cerealelor și plantelor furajere. Susțin necesitatea refacerii și dezvoltării șeptelului, grav lovit de criza economică izbucnită în 1873, prin orientarea gospodăriilor țărănești spre creșterea vitelor. Preconizează introducerea plantelor textile și a celor mai productive soiuri de plante, cultivarea viței-de-vie și dezvoltarea pomiculturii. Pentru introducerea utilajului agricol modern e propusă formarea de “reuniuni economice” comunale, bănci de credit pentru popor, se descriu diferite tipuri de unelte și mașini agricole, recomandând pe unele și prevenind pe cumpărători împotriva celor necorespunzătoare. Într-un cuvânt, Economul promovează trecerea de la o agricultură înapoiată, extensivă, la o agricultură rațională, intensivă. Combate mentalitatea înapoiată a unor țărani, că e rușinos de a fi negustor sau meseriaș, dar și ideea reacționară că țăranul român nu este capabil decât numai pentru munca la câmp. Țăranii sunt îndrumați să-și comercializeze produsele lor, să devină întreprinzători, sunt îndrumați să îmbrățișeze pe lângă agricultură și alte ocupații, cum sunt meseriile și industria casnică. În acest scop, Economul publică repetate apeluri ale “Astrei”, ale “Societății sodalilor din Brașov” etc., sau elaborează proiecte de înființare a școlilor de agricultură, a atelierelor și școlilor de meserii pentru fiii de țărani.
Economul, ancorat în realitățile economice ale Transilvaniei, face aceste propuneri în condițiile eșuării deselor încercări ale burgheziei române de a pătrunde în industria ușoară, ca urmare a crizei economice (1873) și a concurenței străine. În deceniul al VIII-lea, în toată publicistica română din Transilvania se observă această tendință de promovare a meseriilor și a industriei casnice la români.
Reorganizarea creditului potrivit noilor cerințe este o problemă ce intervine adeseori în Economul. Îndemnând la înființarea de cât mai multe bănci de credit pentru combaterea cămătăriei - “ujură neînfrînată, culmea tuturor calamităților care domnește în timpul de față” - nu cruță însă aspectele negative ale modului de organizare a creditului pentru păturile de jos ale națiunii. Articolul “Albina, institut de credit și economie” critică statutele acestei bănci ce favorizează îmbogățirea marilor acționari pe spinarea țărănimii. La fel sunt criticate și numeroasele societăți de asigurare, acestea - consideră autorul unui articol - ar fi bune pe lângă gospodăriile țărănești dacă nu și-ar propune drept singur scop îmbogățirea lor pe spinarea celor asigurați.
Începând din 1878, deci după cucerirea independenței de stat a României, redactorii Economului, ca I. Roman, N. Crucin, Ștefan Pop, încep, în chip semnificativ a susține ideea creării unei industrii mari românești, la scară națională.
Potrivit concepției lor, realizarea acestui deziderat economic trebuie împlinit, în prima etapă prin lupta orientată împotriva dualismului austro-ungar, și într-o a doua etapă prin crearea industriei transilvănene autonome, în strânsă legătură cu “țara” (la unii chiar în “unire cu țara”). Numai în acest fel Transilvania poate scăpa de exploatarea străinilor, căci “o țară agricolă care nu cugetă a dezvolta și întemeia industria sa proprie este prin urmare nu numai săracă și totodată în lipsă de bani, dar și tributară țărilor industriale și din toate punctele de vedere dependentă de acelea”. Dintre colaboratorii Economului, I. Roman se ridică la cel mai înalt grad de înțelegere a ideologiei protecționiste, fiind printre cei mai însemnați reprezentanți ai săi în Transilvania. Pentru el “comerciul liber” și “protecțiunea muncii” sunt două “sisteme național-economice diametral opuse”. “Comerciul liber atrage după sine întărirea concurentului ce are deja o industrie puternică și subjugarea economică a țărilor agrare”. Dar sistemul protecționist constă mai cu seamă “în protecțiunea producțiunei prin o corespunzătoare politică vamală, și paralel cu aceasta prin crearea unei industrii locale sau naționale”. El îi critică pe economiștii englezi, reprezentanți ai liberului schimb, arătând că și “Anglia a dus o politică protecționistă până a devenit o putere industrială, iar acum, când poate predomina lumea cu fabricile sale, impune altor popoare comerciul liber”. Teoria diviziunii naturale a muncii potrivit căreia unele țări sunt destinate a rămâne agrare, este contestată de I. Roman, afirmând dreptul fiecărei națiuni de a-și creea o industrie proprie.
(Va urma)
TEODOR PAVEL
