Pentru a înţelege dramaticele evenimente din martie 1990, petrecute în Ardeal, trebuie să analizăm succint contextul istoric premergător prăbuşirii comunismului în Europa Centrală şi de Est.
După preluarea puterii la Moscova, secretarul general al PCUS, Mihail Gorbaciov, a făcut o concesie majoră ţărilor occidentale, aflate într-o criză cronică de materii prime şi de pieţe de desfacere, fiind de acord să permită acestora ocuparea economică a Europei Răsăritene, rămânând interesat doar de un control politico-militar şi informativ asupra ei, în interesul asigurării securităţii URSS.
În aceste condiţii, România a rămas, practic, lipsită de apărare în faţa tăvălugului occidental, pornit să subjuge economic toate ţările din spaţiul dintre Germania şi Rusia. De altfel, destructurarea, dezmembrarea şi ocuparea acestor ţări a constituit un obiectiv major al germanilor şi ruşilor, între cele două războaie mondiale. Colaborarea şi înţelegerile dintre Hitler şi Stalin sunt foarte bine cunoscute.
Colaborarea germano-rusă a fost reluată de către Helmuth Kohl şi Mihail Gorbaciov, concretizată fiind în retragerea Armatei Roşii din Republica Democrată Germană, reunificarea Germaniei şi încheierea unor tratate economice foarte consistente.
Cu toate că, imediat după dramaticele evenimentele din decembrie 1989, în România s-a vehiculat existenţa unor proiecte externe care vizau declanşarea unui război civil urmat de dezmembrarea ţării, iniţiatorii evenimentelor, fără nici o bază reală, au acreditat idea că este vorba de „suspiciuni securisto-comuniste". Ceea ce, cum se va vedea, nu corespunde întocmai realităţii…
La 8 iulie 1989 a avut loc la Bucureşti întâlnirea la nivel înalt a statelor membre ale Tratatului de la Varşovia, prilej cu care, într-o întrevedere bilaterală româno-maghiară, facilitată de Gorbaciov, conducerea ungară - Nyers Rezsõ, Miklós Németh şi Gyula Horn - a susţinut că Transilvania nu aparţine României şi a ameninţat că va internaţionaliza problema maghiarilor din România.
Din evidenţele Securităţii rezultă că în 1989 în Ungaria se aflau aproxi-mativ 6.000 fugari din România, unguri şi români. Pentru întreţinerea fuga-rilor din România, Ungaria primea subvenţii de la Comitetul ONU pentru re-fugiaţi, dar şi de la diverse organizaţii iredentiste maghiare. În taberele de primire se făcea selecţia viitorilor luptători de gherilă urbană, care apoi erau transferaţi la Bicske, localitate aflată la 40 km de Budapesta, spre Tatabanya, într-o fostă cazarmă, unde se afla un centru de pregătire paramilitară pentru membrii organizaţiei „România liberă".
Începând cu luna septembrie 1989, Securitatea a sesizat că în fiecare noapte numărul celor prinşi că vor să intre ilegal în ţară este de 4-5 ori mai mare decât numărul celor care voiau să fugă din ţară. Unii reuşeau să intre, lăsând doar urme pe pământul afânat al fâşiei de frontieră, alţii fugeau după somaţiile grănicerilor fără să fie împuşcaţi, iar cei mai mulţi erau reţinuţi în timpul tentativei. În acelaşi timp, grănicerii unguri aduceau grupuri de câte 20-40 de persoane, care erau fugite clandestin din România de mai multă vreme şi susţineau că sunt transfugi prinşi în Ungaria.
Aceste forţe aveau menirea să acţioneze pentru provocarea revoltei populare care să destabilizeze statul român, dar urmau a fi folosite şi în operaţiunile ulterioare, respectiv în aplicarea diverselor scenarii vizând desprinderea Transilvaniei de România. Una dintre variantele proiectului ungar de desprindere a Transilvaniei ne este relatată într-o telegramă a Ministerului Apărării Naţionale, din 9 decembrie 1989. În telegramă se arăta că: „…simultan cu provocarea unor demonstraţii ale populaţiei de origine maghiară din Transilvania, Ungaria are intenţia să provoace incidente la graniţa cu ţara noastră care să degenereze în conflict militar între cele două ţări, după care să ceară intervenţia unor ţări ale Tratatului de la Varşovia, îndeosebi din partea URSS, …pentru aşa-zisa împăcare a părţilor… Acest scenariu, Ungaria are în vedere să-l realizeze cu ştirea URSS şi cu sprijinul Austriei, precum şi al altor ţări". De altfel, aşa cum rezultă şi din Nota nr. 00420/782, din 4 noiembrie 1989, a Departamentului Securităţii Statului, în Cehoslovacia, în fruntea demonstraţiilor antistatale şi antisocialiste s-au aflat intelectuali şi studenţi de origine maghiară.
Dintr-o notă-raport (fără număr) din noiembrie 1989 a U.M. 0610 din cadrul Departamentului Securităţii Statului (DSS), aflăm că: „În ţara vecină (Ungaria-n.a.) se află în faza de reconstituire lojile francmasonice, acţiune în care este puternic angrenat istoricul literar Pomogáts Béla, cunoscut pentru preocupările sale naţionalist-iredentiste cu privire la Transilvania. Se apreciază că s-ar urmări o reorientare a activităţii acestei organizaţii şi axarea ei pe probleme revizioniste…" Dintr-o altă Notă a DSS, aflăm că: „Emigraţia maghiară din Occident şi cercurile guvernamentale de la Budapesta vehiculează cu deosebită insistenţă, făcând o largă popularitate prin mass-media, ideea reanalizării în forurile internaţionale a statutului actual al Transilvaniei, urmărindu-se antrenarea etnicilor unguri din România la acţiuni pentru crearea unui stat independent".
În primăvara anului 1991, preşedintele Mihail Gorbaciov a dat Televiziunii de la Bucureşti primul şi singurul său interviu pentru România din perioada preşedinţiei sale. În deschiderea interviului, înainte de a primi întrebările, Gorbaciov a dorit să transmită felicitări poporului român şi conducerii sale pentru performanţa de a fi evitat două mari pericole, în anii 1989-1990: războiul civil şi dezmembrarea României. Aceste afirmaţii ale lui Mihail Gorbaciov demonstrează, fără putinţă de tăgadă, că au existat planuri de declanşare a unui război civil şi de dezmembrare a României.
(va urma)
