Motto: “Există o magie în lumea aceea mică, acasă; este un cerc mistic care înconjoară confortul și virtuțile niciodată cunoscute dincolo de limitele sale sfințite”. (Robert Southey)
Există oameni care trăiesc o anume fericire greu de de scris în cuvinte atunci când se întorc în locurile în care au copilărit.
Într-o zi însorită de toamnă, ne-am întâlnit promoția 1971 a Liceului Agricol din Dumbrăveni, la Pensiunea unui coleg, BAAK Julius, din Satul Roandola, Comuna Laslea, județul Sibiu. Bucuria revederii, după 52 de ani, cu fosta dirigintă, profesor de Limba și literatura română, doamna NISTOR Elena, a fost emoționantă. Din păcate, o parte dintre colegi au trecut la cele veșnice, iar câțiva, cu probleme de sănătate, au lipsit de la întâlnirea noastră. Locația a fost într-un cadru pitoresc, un sat săsesc, unde colegul este singurul sas care s-a întors acasă din Germania. A cumpărat sediul fostului C.A.P, a amenajat un iaz cu pește, câteva camere cu un confort la standarde nemțești, o parcare pentru rulote, o livadă cu pomi fructiferi, un loc atractiv, care poate satisface cele mai exigente pretenții ale celor care vor să petreacă câteva zile într-un mediu natural, cu preparate tradiționale, la prețuri avantajoase.
După ce s-au depanat amintiri din anii de liceu, l-am întrebat pe colegul, BAAK Julius, de ce s-a întors acasă din Germania? Ne-a spus povestea lui. A rămas orfan de tată când era în clasa a X-a. Mama lui a făcut eforturi supraomenești pentru a întreține la școală trei copii, el fiind cel mai mare. A fost obligat să-și continue studiile la seral. După ce a urmat un curs de calificare la Sighișoara, s-a angajat la o întreprindere, unde a lucrat până în 1979, când a reușit, cu multe peripeții, să fugă din țară. În Germania și-a continuat studiile, ajungând să fie apreciat la o firmă producătoare de autovehicule, dovadă că a fost trimis la reprezentanțele sale din Brazilia, Spania, Portugalia, Peru, Australia, fiind obligat să învețe limbile spaniola, portugheza, engleza.
,,Toată viața am muncit și am învățat”, ne-a mărturisit, la un moment dat, dar dorul de satul natal, de ulița copilăriei, m-au determinat să mă întorc acasă. M-ai întrebat de ce m-am întors acasă, dacă acolo eram realizat material, aveam o oarecare poziție, copiii erau și ei realizați, o fată medic în Germania, iar cealaltă economist la o Bancă din Elveția. Nu știu dacă înțelegeți, dar de multe ori m-am gândit, la satul Roandola, la nopțile, când stăteam și priveam cerul. Îmi aminteam că cel mai frumos cer este cel de deasupra satului meu. Atunci îmi făceam planuri și mă gândeam ce voi face în viitor. Eram un tânăr sas sărac! Toate dorințele de atunci mi s-au împlinit. Peste tot pe unde am fost în lume nu am uitat cerul de deasupra satului meu, cel mai frumos cer. După Revoluție, când am văzut că se lichidează totul, am cumpărat sediul fostului C.A.P., iar la început m-am ocupat de agricultură, apoi de Agroturism. Nu vă dați seama câtă bogăție este în România și cât de toleranți sunt oamenii de aici. Este adevărat că au nevoie doar de conducători înțelepți pentru face minuni aici și nu trebuie să fie înstrăinate. Eu nu am plecat niciodată definitiv din România, sufletul meu a fost aici, chiar dacă eram departe. Mi se propunea să rămân pe acolo, am știut că odată și odată, tot mă voi întoarce acasă, în satul meu”.
După mărturisirea colegului, câteva minute s-a așternut liniștea... Mărturisesc că am petrecut o zi deosebit de plăcută la Roandola. S-au depănat amintiri despre vise împlinite.
Vasile BOTA
