Dacă până în anul 1878 Economul considera agricultura ca baza economiei naționale, de acum el afirmă deschis că “numai după ce se va fi pus baza sigură și solidă a industriei naționale - poate fi vorba de a trata economia rurală ca știință” și că “agriculturii naționale trebuie, dar, să-i premeargă întemeierea industriei naționale. Doar înaintând pe această cale, o țară poate ajunge la independența sa economică” și la adevărata sa independență politică. Ioan Roman afirmă deschis vinovăția sistemului dualist de lipsa industriei și de înapoierea agriculturii deoarece “sistema dualistă sub a cărui jug ne aflăm, cum se știe, a avut și are drept scop maghiarizarea sau exterminarea naționalităților”. Opoziția față de regimul de asuprire națională este afirmată acum cu tărie în coloanele Economului: “După cum este greșită sistema noastră politică prin priviligierea unei rase de popor asupra celeilalte și împiedicarea acestora în mersul lor cultural, nu mai puțin este greșită, ba chiar ruinătoare, și sistema noastră economică”.
Trebuie să remarcăm faptul că aproape totdeauna Economul a tratat problemele economice ale Transilvaniei în strânsă legătură eu economia din România: propunea orientarea comerțului Transilvaniei spre est, se bucura de înființarea unor noi întreprinderi cu capital românesc, publica statistici privind industria și comerțul din România sau reproducea articole întregi din ziare românești, ținând la curent pe românii din Transilvania cu evenimentele economice și comerciale de peste Carpați etc. În timpul războiului de independență, Economul promovează intensificarea legăturilor comerciale cu România, ba chiar salută înființarea primului comitet de femei din Transilvania (la Sibiu) pentru strângerea și trimiterea de ajutor soldaților români de pe front, îndemnând la imitarea acestui exemplu patriotic, aceasta în timp ce lui G. Bariț i se intenta un proces pentru o poziție asemănătoare. Era o manifestare vădită a sentimentului de unitate națională a românilor.
Economul, prin conținutul său, se apropie de poziția micii burghezii și a intelectualității progresiste românești. Așa se explică, parțial, apropierea deosebită față de aspirațiile păturilor sărace ale populației românești și prezența accentuatelor note de critică socială. Situația păturilor de jos ale țărănimii era în centrul atenției acestui periodic. Pe lângă sfaturile practice, sunt frecvente articolele ce dezvăluie cauzele sărăciei țărănimii. Semnificative în acest sens, prin însuși titlul lor, sunt articole ca: “Pentru ce sărăcește poporul agricultor”, “Poporul și speculanții sau cămătarii”, “Societățile asecuratorii și economii”. “Urcarea darei de pământ și poporul din punct de vedere economic” etc. Alături de fărâmițarea pământului, neproductivitatea solului în urma degradării lui, sunt dezvăluite cauze mai adânci de ordin social. “O altă cauză a sărăcirii generale - spune Ștefan Pop - este mărirea contribuțiunilor publice care se amesură prin bietul popor fără cruțare”, și acestea devin insuportabile datorită “Modalității de a incasa dările publice”. Toamna, țăranul e silit a-și vinde ieftin cerealele pentru a achita “ceata contribuțiunilor directe și indirecte ce nu mai au capete”, “Că de nu și le vinde el, tot le vinde execuatorul mai pre nimic...”.
Această critică acerbă e îndreptată și împotriva cămătăriei “ujură neînfrînată, care domnește în timpul de față, aceasta se pare că e anume croită spre a ruina poporul cu totul”. Sunt dese exemple citate în Economul din care reiese că țăranul era strivit de povara dobânzilor cămătărești, ce ajung până la 260% anual. Dar nici băncile de credit nu au îndreptățit speranțele țărănimii. “Am crezut -scrie Șt. Pop - că avînd și noi o bancă românească, ne va merge mai bine, din astă cauză am salutat cu bucurie înființarea băncii Albina din Sibiu... Dorere numai că așa cum e constituită ea astăzi nu aduce chiar nici un folos economilor noștri mai mici...”, ba chiar ea, împrumutând sume mari unor cămătari, favorizează specula și jaful țărănimii. Cauzele dezvăluite de Economul reprezintă în esență ceea ce Ion Ionescu de la Brad considera “noua robie a banului” în care a căzut țărănimea.
Urmarea acestei stări de lucruri era accentuarea stratificării țărănimii, proletarizarea majorității sale, fenomen față de care, însă, Economul manifestă mai mult un sentiment de compasiune.
Promovarea agriculturii intensive, a meseriilor și industriei casnice, revendicarea unei repartizări a sarcinilor fiscale proporțional cu venitul, organizarea creditului modern constituie pentru redactorii acestui periodic o soluție ce trebuie să compenseze lipsa de pământ a țăranului. Problema înzestrării țăranului cu pământ pe seama marii proprietăți funciare nu a fost pusă niciodată, datorită limitei de clasă a acestor intelectuali. În aceste condiții, “oricum ați reorganiza banca țărănească și instituțiile de același fel nu veți schimba nici cu o iotă faptul fundamental și esențial că marea masă a populației e expropriată și continuă să fie expropriată, fără a dispune nici măcar de mijloacele necesare pentru a-și asigura hrana și cu atât mai puțin pentru a-și orândui buna gospodărire”.
Dorința de nivelare a societății prin formarea unei “clase de mijloc” între români, în condițiile menținerii proprietății private, era de nerealizat. În general, această dorință e exprimată de păturile de jos ale burgheziei, nemulțumite de puterea marei burghezii. Promovarea unor astfel de soluții în coloanele Economului confirma slaba dezvoltare a burgheziei românești și menținerea sa pe linia democratismului mic burghez în deceniul al VIII-lea al secolului al XIX-lea.
Economul a suplinit, de-a lungul a opt ani de existență, o lipsă de mult simțită a unui periodic economic în limba română, în Transilvania. Apariția sa reprezintă un moment important în dezvoltarea publicisticii române din Transilvania.
Rolul său a constat în acțiunea de promovare a progresului material al națiunii române, într-un moment de răscruce pentru viața social-economică din Transilvania.
Ideile economice promovate de această revistă sunt o reflectare în presă a gândirii economice a reprezentanților înaintați ai burgheziei românești din Transilvania. Preluând unele revendicări formulate în timpul revoluției din 1848, ele reprezintă, în esență, “o prelungire național-democratică a pașoptismului” și se încadrează în noua ideologie economică protecționistă, aflată acum (1870-1880) în plin proces de cristalizare, atât în Transilvania, cât și în vechea Românie.
Privită din acest punct de vedere, studierea unui astfel de ziar prezintă azi un dublu interes: în primul rând, ca izvor istoric pentru studiul gândirii și al vieții economice din Transilvania, iar în al doilea rând, pentru că Economul atestă atât în România, cât și în Transilvania existența unei literaturi și a unei gândiri economice asemănătoare prin trăsăturile ei esențiale și pătrunse de aceleași năzuințe.
TEODOR PAVEL
