Un aspect mal puțin elucidat de istoriografia “Astrei” îl reprezintă activitatea secției sale școlare și rolul acesteia în dezvoltarea învățământului nostru național pe teritoriul Transilvaniei, în primul deceniu al secolului XX. Din bibliografia vastă referitoare la trecutul “Astrei”, singura referire mai detaliată pentru această temă ni se pare a fi, cel puțin în stadiul actual al cunoștințelor noastre, conferința rostită la scurt timp după Unirea din 1918 de către O. Ghibu, destoinicul referent al secției școlare între 1910-1915. În schimb, un material arhivistic relativ bogat rămas inedit permite azi întregiri utile și absolut necesare pentru cunoașterea unui capitol important din istoria culturală a românilor transilvăneni.
Secția școlară a luat ființă în 1900, odată cu reorganizarea activității “Astrei”, hotărâtă de adunarea generală de la Herculane. Înființarea sa este consecința amplificării considerabile a activității de ridicare la cultură a maselor populare românești din Transilvania, precum și o reacție la duritatea politicii guvernelor K. Tisza, S. Wekerle și Dezsõ Banffy față de naționalități la sfârșitul veacului trecut și începutul secolului XX. În condițiile crizei dualismului, când autonomia bisericească încălcată de autorități nu mai putea reprezenta un scut de apărare pentru învățământul național, Astra - prin secția sa școlară - va coordona rezistența colectivă a populației românești împotriva politicii școlare retrograde a regimului dualist, afirmându-se ca un organism central, supraconfesional, în mâna căruia treptat se concentrează în fapt vechile atribuții școlare ale consistoriilor mitropolitane de la Sibiu și Blaj.
Primii pași ai secției școlare au fost timizi, cu toate strădaniile lui Cornel Diaconovici, cărturarul cu mari merite în înființarea și apoi orientarea activității noilor secții. Cei 5 membri din componența sa, profesori secundari și învățători din diverse centre școlare transilvănene nu se puteau întâlni decât o dată sau de două ori pe an. Abia după unele schimbări, secția formată din Patriciu Drăgălina, I.F. Negruțiu, I. Olariu, Grigore Pletosu și referentul ei, Ioan Stroia, și-a pornit activitatea în iulie 1901.
A urmat o perioadă de 2-3 ani de fructuoase căutări și inițiative, la sfârșitul căreia “Astra” reușește să cunoască starea reală a învățământului și să precizeze formele și mijloacele pentru a-i veni în ajutor.
Chestiunea cea mai arzătoare s-a dovedit aceea a învățământului sătesc, tot mai grav amenințat din partea statului. “Sistematizarea” salariilor învățătorești prin articolul de lege 26 din 1893 crease greutăți sporite școlilor confesionale românești din Transilvania. Obligativitatea asigurării salariului anual de 300 fl. (600 coroane) pentru fiecare învățător, la fel ca în școlile primare întreținute de stat, împovărau comunele românești, vlăguite de sarcinile fiscale, cu noi contribuții. Neputința îndeplinirii prevederilor legii era pentru stat motiv de închidere a școlii confesionale sau pretext pentru a-și oferi subvențiile în schimbul transformării în școală primară de stat cu limba de predare maghiară. Lovitura piezișă dată astfel de guvernul S. Wekerle, înăsprită de guvernele ulterioare, amenința grav învățământul popular în limba română. Reacția protestatară din sânul populației majoritare se resfrânse asupra Astrei, care în nu mai puțin de 5 ani, după 1895, dezbate în fiecare adunare generală modalitatea de salvare a școlilor astfel periclitate. Statistica întocmită de comitetul Astrei la 1900 pe baza informațiilor furnizate de consistoriile diecezelor relevă starea dramatică în care fusese adus învățământul popular românesc în pragul secolului XX. Dată fiind importanța acestui prim document trimis spre studiu noii secții școlare, ne oprim puțin asupra lui.
(Va urma)
TEODOR PAVEL
