Prefectul Ciprian Dobre, alături de mureșenii din Papiu Ilarian, Luduș, Petelea și Batoș

Distribuie pe:

Prefectul județului Mureș, Ciprian Dobre, a participat la o serie de evenimente din județul Mureș care au avut loc la finalul săptămânii trecute. Primul dintre acestea a fost comemorarea cărturarului Alexandru Papiu Ilarian, figură eminentă a Revoluției de la 1848 și membru titular al Academiei Române, eveniment care a avut loc la bustul dedicat marii personalități din comuna mureșeană Papiu Ilarian.

“Forța de a face reforme este desăvârșită doar în prezența unor juriști buni. Alexandru Papiu Ilarian ne oferă și azi cel mai concludent exemplu de contribuție a unui bun jurist pentru statalitatea românească incipientă. Cred că avem datoria de a transmite generației tinere atât principiile statului național promovate de Papiu Ilarian, cât și valorile familiei. Alături de profesorul Nicolae Ploeșteanu și administrația comunei Papiu Ilarian am adus azi un modest omagiu memoriei celui de care ar trebui să fim cu toții mândri”, a spus prefectul Ciprian Dobre.

Ziua de sâmbătă a continuat la Luduș, unde peste 200 de copii au concurat la cea de-a 16-a ediție a Trofeului “Ella Kovacs”, acesta fiind primul an în care competiția de atletism este susținută 100% din fonduri private, prin efortul susținătorului sportului ludușean, Raul Cociș.

“Campioanele noastre mondiale la atletism au îmbrățișat și oferit medalii copiilor câștigători ai trofeului «Ella Kovacs». Este o imagine care m-a emoționat azi, la Luduș, pentru că vorbește despre încredere, performanță și alegeri corecte în viață. Mai mult de 200 copii din Luduș au concurat la cea de-a 16-a ediție organizată anul acesta exclusiv din fonduri private, grație susținătorului sportului ludușean, Raul Cociș. Și pentru că doamna Ella Kovacs, colega noastră, reprezintă un simbol al județului Mureș, am anunțat în premieră că domnia sa va fi unul din laureații Fibulei de la Suseni din acest an. Felicitări echipei de organizare și campionilor Maricica Puică, Violeta Beclea-Szekely, Gheorghe Ghipu și Ovidiu Tat, pentru exemplul inspirațional oferit copiilor noștri”, a afirmat prefectul Ciprian Dobre.

Zilele de sâmbătă și duminică au marcat două sărbători în comunele Petelea și Batoș, unde prefectul de Mureș a fost prezent: “Sărbătorile comunităților mureșene sunt oglinda gospodarilor care trudesc în acestea. De multe ori, cei din afara județului nostru reacționează mai rapid la numele Batoș, față de Mureș. Brandurile Liliac, Mărul, Dulceața sau Oțetul de Batoș sunt doar câteva din produsele căutate în România. I-am întâlnit pe o parte din agricultorii a căror muncă stă în spatele produselor de succes.

La Petelea, a fost zi de sărbătoare și m-am bucurat să văd o comună care atrage tot mai multe proiecte care duc spre dezvoltare. Le mulțumesc primarilor Sorin Pădurean (Petelea) și Dinu Cotoi (Batoș) pentru onoarea de a mă afla alături de comunitățile pe care le reprezintă”, a spus prefectul județului Mureș, Ciprian Dobre.

Lasă un comentariu