Sprijin financiar pentru tinerii care ies din sistemul de protecție

Distribuie pe:

Camera Deputaților (for decizional) a adoptat un proiect de modificare a Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, în sensul că tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani care vor ieși din sistemul de protecție specială vor beneficia de un sprijin financiar din partea statului, cu condiția de a-și continua studiile sau de a se angaja în muncă.

“La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacității depline de exercițiu, dacă își continuă studiile o singură dată în fiecare formă de învățământ prevăzută de lege, protecția specială se acordă, în condițiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăși vârsta de 26 de ani.

Tinerii pentru care s-a stabilit o măsură de protecție specială au dreptul, la ieșirea din sistem, indiferent de momentul ieșirii, inclusiv în situația în care au optat pentru continuarea acesteia, la o indemnizație care se acordă o singură dată, al cărei cuantum reprezintă de trei ori valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit potrivit legii. Opțiunea poate fi exprimată o singură dată.

Tinerii care au beneficiat de o măsură de protecție care fac dovada că urmează o formă de învățământ prevăzută de lege sau au un loc de muncă pot opta pentru continuarea măsurii de protecție specială ori pentru primirea unei indemnizații lunare în valoare de 4,8 ISR până la împlinirea vârstei de 26 de ani”, stabilește proiectul adoptat.

În expunerea de motive, inițiatorul proiectului, deputatul USR Oana Țoiu, a precizat că modificarea legii pentru protecția copilului va permite de acum încolo tinerilor din sistemul de protecție să aleagă între 18 și 26 de ani, oricând se simt pregătiți să pășească spre o viață independentă, dacă vor continua studiile, se vor angaja sau ambele.

“Practic, între ziua în care împlinesc 18 ani și 26 de ani, tinerii o să poată să continue în îngrijirea statului în sistem rezidențial, la asistenții maternali sau să primească lunar sprijin pentru chirie, pentru transport, pentru hrană, echivalentul a 2.870 lei și să primească, la ieșirea din sistemul de protecție, o sumă de aproximativ 10.000 lei pentru achizițiile de care au nevoie, poate un laptop, haine și alte lucruri de care au nevoie pentru a-și continua mai departe studiile sau pentru a merge către un loc de muncă.

Până acum, legea îi obliga să facă această opțiune doar la 18 ani, dar ziua lor de naștere putea să fie cu două-trei luni înainte de bacalaureat și erau forțați să rămână în sistemul de protecție până la 26 de ani sau să aleagă să plece pe cont propriu și să își găsească o locuință nouă, chirie, să se organizeze de unii singuri”, a mai explicat inițiatorul proiectului. (L.P.)

Lucreția Pop

(Sursa foto: pexels.com)

Lasă un comentariu