Consiliul Județean testează interesul întreprinzătorilor și al primăriilor pentru atragerea celor 150 de milioane de euro alocați județului Mureș prin Programul Tranziție Justă

Distribuie pe:

Consiliul Județean (CJ) Mureș a lansat, marți, două chestionare pentru testarea interesului sectorului public și a celui privat pentru accesarea celor 277.032.659 euro, din care 148.181.384 euro pentru dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului, fonduri prevăzute pentru județul Mureș prin Programul Tranziție Justă (PTJ) 2021-2027.

Potrivit anunțului făcut de președintele CJ Mureș, Peter Ferenc, unitățile administrativ-teritoriale pot accesa fonduri pentru patru tipuri de proiecte, cele mai importante alocări, însumând 15.140.000 euro, fiind destinate pentru înființarea de capacități de producție, transport și stocare de energie din surse regenerabile (RES), sprijin pentru dezvoltarea de capacități de mici dimensiuni de producție, transport și stocare de energie RES pentru consum propriu a clădirilor publice în care funcționează școli, spitale, servicii sociale.

De asemenea, UAT-urile pot accesa sprijin pentru infrastructura de afaceri, investiții pentru dezvoltarea infrastructurii de afaceri pentru IMM-uri care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă în județul Mureș, în valoare totală de 14.000.000 euro.

Pe partea de transport public, dezvoltarea transportului verde prin achiziția de vehicule nepoluante și de stații de încărcare necesare pentru servicii de transport public care să faciliteze accesul la formare profesională și oportunități de angajare există o alocare indicativă de 9.595.600 euro.

UAT-urile mai pot accesa peste 7,9 milioane de euro și pentru remediere, decontaminare, reconversie situri contaminate, reducerea poluării și generarea de locuri de muncă durabile prin reintroducerea în circuitul economico-socio-cultural a siturilor dezafectate rezultate din declinul și/sau transformarea unor sectoare economice sau prin valorificarea acestora pentru infrastructuri verzi.

Pentru dezvoltarea întreprinderilor și antreprenoriatului prin Programul Tranziție Justă 2021-2027, din cei 277.032.659 euro alocați prin Programul Tranziție Justă 2021-2027, județul Mureș are o alocare de 148.181.384 euro, cel mai mare buget, de 83.903.737 euro, fiind prevăzut pentru investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă (investiții productive în IMM - sprijin între 200.000 euro și 8 milioane de euro).

Sprijinul total pentru microîntreprinderi este de 22.374.330 euro, pe fiecare proiect putându-se accesa până la 200.000 euro.

Pentru întreprinderile sociale, alocarea totală este de 5.593.583 euro, cu un plafon de până la 200.000 euro pe proiect.

Întreprinderile de tip spin-off, spin-out și start-up au un buget alocat de 22.309.734 euro (sprijin de până la 200.000 euro), iar pentru infrastructura de afaceri (IMM/ parteneriat cu instituții de învăță-mânt superior, UAT-uri), alocarea este de circa 14.000.000 euro.

CJ Mureș a menționat că termenul de completare a chestionarelor referitoare la interesul pentru accesarea de finanțări prin Programul Tranziție Justă este data de 27 octombrie.

Instituția a precizat că ghidurile aferente apelurilor de proiecte pentru UAT-uri sunt în curs de elaborare de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru PTJ, urmând a fi publicate în consultare publică.

De asemenea, a mai precizat CJ Mureș, ghidul solicitantului pentru “Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă” a parcurs etapa de consultare publică, fiind aprobată Metodologia și criteriile de evaluare și selecție, iar pentru celelalte tipologii de investiții, ghidurile aferente apelurilor de proiecte sunt în curs de elaborare de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru PTJ, urmând a fi publicate în consultare publică.

Prin Programul Tranziție Justă se dorește atenuarea impactului închiderii sau transformării unor activități economice dominante în economia locală a 6 județe din România, Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș și se urmărește facilitarea tranziției acestora la neutralitatea climatică. (AGERPRES)

Lasă un comentariu