Și-au făcut-o prin liderii lor

Distribuie pe:

Încă de pe vremea Cancelarului Germaniei, Angela Merkel, s-a dat tonul imperativ pentru ca Uniunea Europeană să-și deschidă granițele către migranți. Vă amintiți probabil de presiunile prin care se forțau cu de-a sila cotele de migranți pentru fiecare stat european.

Acest start nechibzuit, neavenit, a vulnerabilizat și șubrezit granițele întregii Uniuni Europene, iar în timp ce românii, pe post de cetățeni de rangul doi, nu erau demni de a face parte din Schengen, migranții au luat cu asalt și au făcut șvaițer pretinsa blocadă a elitelor economice europene, făcând-o inutilă. A rămas valabilă doar pentru obedienți, iar ai noștri au acceptat spășiți și umili revoltătoarea discriminare.

Evident, migrația a declanșat războiul civilizațiilor. Evul Mediu și tirania, fundamentalismul islamic, extremismul, terorismul, înapoierea civilizației din țările arabe și Orient s-au catapultat pe cale oficială în contemporaneitatea modernității și a democrației, fără filtrele preparative, normative, de rigoare.

Inflexibilitatea religioasă și inadaptabilitatea unor oameni, uitați mental prin vremuri medievale brutale, brusc parașutați în mediul tehnologiei digitale și al inteligenței artificiale, au generat conflicte și pericole existențiale majore pentru civilizația și creștinismul țărilor Uniunii Europene.

Din iluzoriul Schengen, nedemn pentru români, s-a ales praful... Confruntate cu pericolele adiacente generate de războiul din Israel și Fâșia Gaza, mai multe țări, printre care Austria, Cehia, Franța, Germania, Italia, Polonia, Slovenia și Slovacia au anunțat acum introducerea unor noi controale la frontierele lor, în încercarea de a-i împiedica pe traficanții de oameni, dar și pe teroriști să folosească rutele care trec prin Balcani pentru a aduce migranți în Europa centrală și de vest.

Față cu această realitate explozivă, extrem de periculoasă pentru statele Uniunii Europene, cu importul masiv de atentate și terorism, oare nu era mai înțelept ca țările dezvoltate ale Uniunii Europene, confruntate cu o criză acutizată a forței de muncă ieftine, să-și fi deschis granițele la timpul potrivit către țările fostului bloc estic comunist? Cu siguranță, astfel Uniunea Europeană se afla acum într-o cu totul altă situație, net benefică.

De ce credeți că au preferat să țină la ușă umilitor estul Europei, deschizând în schimb granițele pripit, necugetat, într-o cu totul altă prioritate și (i)raționalitate, pentru care pătimim acum cu toții?

MARIUS PAȘCAN

Lasă un comentariu