DNA a informat consilierii locali despre dosarul penal al primarului din Târgu Mureș privind angajările

Distribuie pe:

Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș a comunicat Consiliului Local al municipiului că primarul Soós Zoltán este urmărit penal pentru mai multe fapte de abuz în serviciu în dosarul angajărilor din administrația publică a orașului și a dat detalii despre posturile care au fost ocupate.

Prin ordonanța DNA - Târgu Mureș din 23 mai 2023 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Soós Zoltán, primarul municipiului Târgu Mureș, pentru săvârșirea a patru infracțiuni de abuz în serviciu. Dosarul vizează transferul unei persoane de la Primăria Sângeorgiu de Mureș, unde era personal contractual și nu funcționar public, pe funcția de director al Direcției pentru Asistență Socială; transferul secretarului comunei Livezeni pe o funcție de consilier juridic I la UAT Târgu Mureș, fără înștiințarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, precum și angajarea a patru noi consilieri personali, pe lângă cei doi existenți, prin depășirea numărului de posturi prevăzute în organigramă. (Agerpres)

Lasă un comentariu