Mișcarea condusă de Tudor Vladimirescu, prima verigă a procesului revoluționar unitar a cărui finalitate era statul național român burghez, unitar și independent, a generat o efervescentă activitate politică în mediul orășenesc. Programul politic și social al mișcării și-a atras simpatizanți și propagatori în sânul negustorilor. Un oarecare Popovici trimite din Sibiu două proclamații eteriste clienților săi. Negustorul oltean Stamati Mărgărit se anunța, în 22 martie 1821, gata să intre în oastea lui Tudor împreună cu alți câțiva cunoscuți pentru a lupta împotriva turcilor. Măsura în care orășenii au participat sau nu la mișcarea lui Tudor e greu de precizat. Totuși o participare mai largă putea avea loc doar în straturile inferioare ale negustorilor și meșteșugarilor. Astfel, se știe că în București, numai din mahalaua “tabacilor” - cea mai puternică breslă bucureșteană - ar fi răspuns la apelul lui Tudor Vladimirescu circa 1.000 de meșteșugari. Dintre cei fugiți în părțile sudice ale Transilvaniei - Brașov, Sibiu, Făgăraș, Caransebeș, Hațeg - mulți negustori munteni se arată favorabili luptei antiotomane a românilor și grecilor, după cum se poate constata din foarte bogata corespondență a acestora cu cei rămași în Țara Românească”. În Transilvania în prim-planul luptei politico-naționale nu se află o burghezie propriu-zisă, care nici nu exista ca atare, ci o intelectualitate care vorbește în numele întregii națiuni. Așa era în timpul lui Inochentie Micu ca și în anii “Supplexului” și a luptei politica romanești din anii 1790-1792.
Această etapă va fi depășită în deceniile III și IV ale secolului XIX, când atmosfera de efervescență culturală întreținută de burghezia română pe ambele cline ale Carpaților va fi punctată cu acțiuni politice semnificative. Meșteșugarii și alte elemente orășenești nu au fost străine de Societatea secretă “Constituția” din Lugoj, ce data dinainte de 1830. În orice caz atmosfera era prielnică din moment ce chiar într-o scrisoare particulară, adresată lui Iuga și Orghidan, negustorul brașovean N. Cepescu ținea să-i salute cu formula de “rămîind bun naționalist”. Dar începând cu anul 1834, acțiunile politice cu caracter secret la care sunt antrenate și elemente orășenești se vor desfășura sub semnul luptei comune a forțelor moldo-muntene și transilvănene în jurul programului revoluționar ce conținea ideea foarte avansată a unirii celor trei țări române într-o republică unitară. Societatea secretă română-politică în frunte cu Adolf David avea centre conspirative în Cluj, Sibiu, în regiunea minieră a Banatului, la Rusca.
Manifestându-se ca o expresie a ideologiei “daco-române” pe plan politic acțiunea la care urmau să participe și meseriași, lucrători și chiar muncitorii din mine trebuie să se desfășoare sub semnul unor democratice transformări pe plan social. Republica democrată română le apărea acestora, așa cam rezultă din program, ca un stat în care privilegiile sunt desființate, unde cetățenii sunt egali în fața legii, cu drept de vot universal, cu libertatea muncii etc. Între multiplele ei semnificații această societate conspirativă releva că nu numai vârfurile intelectualității românești sunt stăpânite de ideea unității politice și a eliberării naționale, fiind gata de a trece la acțiune pentru înfăptuirea lor, ci în bună măsură și o însemnată parte a categoriilor orășenești.
Epoca modernă din istoria României cunoaște o prezență mai masiva a celor două categorii orășenești - de acum afirmate ca elementele constitutive ale clasei burgheze - în lupta pentru realizarea dezideratelor fundamentale ale națiunii române.
Tăria convingerilor revoluționare și a conștiinței politico-naționale a meseriașilor și negustorimii se verifica prin participarea lor la revoluția română din 1848 și la lupta pentru Unirea din 1859. În 1848, ei sunt cei ce organizează manifestațiile de stradă din orașe, și intră în gărzile cetățenești, cei ce subvenționează multe acțiuni revoluționare, iar în zilele grave ale intervenției trupelor străine, tot ei sunt alături de cei mai fervenți partizani ai rezistenței armate împotriva cotropitorilor. Participarea lor la acțiunile revoluționare se completează fericit cu promovarea idealului de unitate politică a națiunii române. Ideea unității politice observată în 1838 la agentul polonez Woronitz, explică sprijinul material acordat de negustorii brașoveni revoluționarilor moldoveni refugiați în Țara Bîrsei și perfecta înțelegere ce domina întrunirile lor politice la Brașov, ca, de pildă, întrunirea din casa negustorului Gh. Nica a moldovenilor, Gh. Cantacuzino, G. Sion, Gr. Balș, V. Alecsandri, C. Negri, N. Ionescu, a muntenilor D. Brătianu, negustorul Scurtu, Stoica cu G. Bariț și Andrei și Iacob Mureșanu.
Negustorii și meșteșugarii din Capitală s-au afirmat între cei mai fervenți luptători pentru Unire. “Revista Carpaților” informează că la manifestația de la Mitropolie din perioada ședințelor Adunării elective a luat parte “toți neguțătorii și meseriașii” alături de țăranii din împrejurimi. Cunoscând starea de spirit a acestor categorii orășenești N. T. Orășeanu și alți tineri ce au chemat masele pentru susținerea Unirii au cutreierat tocmai aceste cartiere mărginașe, intrând în “mai multe prăvălii de neguțători, în tutungerii, în băcănii, în cârciumi chiar” ... după relatarea înflăcăratului unionist.
Alegerea lui Al. I. Cuza ca domn al Principatelor Unite în 5 și 24 ianuarie 1859, desfășurarea Unirii și nașterea României moderne sunt momente istorice în care participarea masivă și organizată a meșteșugarilor și negustorimii se topește în efortul general al națiunii române pentru biruința ideii de unitate politică și independență națională.
Cucerirea independenței de stat a României concomitent cu intensificarea luptei împotriva dualismului austro-ungar și pentru eliberarea Transilvaniei, erau chestiunile arzătoare ce au preocupat și orășenimea de la nord și sud de Carpați în deceniile următoare.
În Transilvania, puternica mișcare de solidaritate a românilor înregistrează și prezența meseriașilor și negustorilor. La apelurile gazetei din Brașov, a “Telegrafului român” din Sibiu, a “Familiei” din Oradea, luaseră ființă zeci de comitete pentru ajutorarea frontului. Listele de subscripție lansate în orașele Brașov, Făgăraș, Sibiu, Săliște, Lugoj, Timișoara, Alba-Iulia, Oradea, Cluj, Năsăud, și chiar în Maramureș cuprind un număr impresionant de meseriași, negustori și orășeni săraci care jertfeau 2, 5, 10 creițari, alături de numele unor mari negustori din Brașov ca Diamandi Manole (1.000 cor.), E. Stănescu (2.000 cor.), care au donat sume foarte mari. Ideea desăvârșirii unității naționale, ce însuflețea inimile tuturor patrioților în anii mișcării Memorandiste, până la realizarea ei în împrejurările de la sfârșitul Primului Război Mondial, a constituit o năzuință fierbinte și pentru păturile largi de meseriași și negustori români. La sfârșitul primei zile a procesului Memorandului, între delegațiile ce aduc omagii neînfricatului luptător Ioan Rațiu, președintele PNR, se afla și delegația meseriașilor români, în frunte cu Vasile Podoabă. De peste Carpați vin zeci de telegrame de solidaritate din 16 orașe ale României. Într-una din ele, orășenii din Craiova declară că se solidarizează cu lupta naționalităților oprimate din monarhia austro-ungară până la victoria deplină. Mitingurile din orașele României antrenează mii de meșteșugari și orășeni la lupta pentru desăvârșirea unității politice a poporului român, până când aceasta s-a înfăptuit la 1 decembrie 1919.
(Va urma)
MIHAIL DAN și TEODOR PAVEL
