În curând, producție de energie verde pe terenurile degradate

Distribuie pe:

Legislația internă urmează să fie modificată până la sfârșitul acestui an pentru a permite încadrarea ca “zone de accelerare pentru resurse regenerabile de energie (RES)” a acelor terenuri aflate în proprietatea statului român și administrate de Agenția Domeniilor Statului (ADS), care sunt clasificate ca fiind neproductive/degradate, astfel încât acestea să poată fi utilizate pentru producția de energie “verde”. Demersul este inclus în calendarul orientativ stabilit de Grupul de Lucru REPowerEU, organism interministerial, privind măsurile de reformă ce trebuie întreprinse pentru îndeplinirea țintelor asumate referitoare la producerea de energie din surse regenerabile, primul pas fiind reprezentat de crearea unui cadru legal pentru utilizarea terenurilor neproductive/degradate aflate în proprietatea statului în scopul producției de energie fără emisii de gaze cu efect de seră. Planul REPowerEU a apărut ca răspuns la dificultățile și perturbările de pe piața mondială a energiei cauzate de invadarea Ucrainei de către Rusia și este parte a PNRR, fiind coordonat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Agenția Domeniilor Statului este parte a Grupului de Lucru care îl pune în practică. Prin intermediul său sunt susținute măsuri ce vizează să asigure prețuri și costuri ale energiei accesibile și transparente pentru consumatori, un grad înalt de siguranță a alimentării cu energie electrică și o tranziție lină către un sistem energetic sustenabil, cu emisii scăzute de dioxid de carbon, inclusiv prin construirea de centrale electrice din surse regenerabile, informează Agenția Domeniilor Statului.

“În prezent, Agenția Domeniilor Statului poate să arendeze sau să concesioneze terenuri doar pentru activități agricole. Dar sunt suprafețe, degradate, care nu pot fi folosite în astfel de scopuri, iar noi suntem convinși că este benefică direcționarea lor către producția de energie din surse regenerabile. Credem că aceste suprafețe sunt atractive pentru investitorii în producția de energie verde, cu beneficii nete pentru populație și bugetul de stat. De aceea este nevoie de amendarea legislației. Implicarea ADS este totală, angajații Agenției depunând toate eforturile pentru respectarea termenelor asumate. Modificarea cadrului legislativ până la sfârșitul anului, un termen destul de scurt, presupune o activitate susținută, având în vedere complexitatea domeniului, dar suntem convinși că se poate realiza”, a declarat directorul general al Agenției Domeniilor Statului, Florin Nicolae. (B.V.B.)

Lasă un comentariu