Criminalul din Gornești a fost prins!

Distribuie pe:

Ieri, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Mureș a transmis un comunicat potrivit căruia incendiul produs în data de 6 noiembrie la o casă din Gornești unde a fost găsită o femeie decedată ar fi fost de fapt o crimă, urmată de incendiere. Criminalul a fost prins, au transmis reprezentanții Poliției.

În urma activităților investigative și de cercetare penală desfășurate în cazul incendiului produs la data de 6 noiembrie 2023, la o locuință din Gornești, unde o femeie a fost găsită decedată, cauza a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, existând suspiciuni cu privire la faptul că femeia ar fi fost victima unei infracțiuni de omor.

Pentru administrarea probatoriului, prin delegarea de către procurorul de caz a organelor de urmărire penală din cadrul IPJ Mureș, la data de 11 noiembrie 2023 au fost efectuate, în județele Suceava și Bacău, trei percheziții domiciliare.

Au fost identificate bijuterii și un telefon mobil, posibil să fi fost sustrase din locuința persoanei vătămate, dar și alte mijloace de probă.

De asemenea, pe raza județului Suceava, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, fiind vorba de un bărbat, de 46 de ani, domiciliat în municipiul Cluj-Napoca.

Procurorul de caz a dispus reținerea celui în cauză pentru 24 de ore, ulterior, la data de 12 noiembrie 2023, fiind arestat preventiv pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate pentru omor calificat, distrugere prin incendiere și tâlhărie calificată, în urmărire penală proprie a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș. La activități au participat polițiști din cadrul I.P.J. Suceava și I.P.J. Bacău. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul IGPR și Unitatea Teritorială de Analiză a Informațiilor Târgu Mureș.

Reamintim că, în dimineața zilei de 6 noiembrie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Gornești au fost sesizați cu privire la un incendiu care se manifesta la o locuință din localitatea Gornești.

La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție, fiind de asemenea constituită o echipă operativă formată din procuror criminalist, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic, pentru efectuarea activităților specifice de cercetare la fața locului. De asemenea, în urma lichidării focului ca urmare a intervenției echipajelor din cadrul I.S.U., în respectiva locație a fost găsit cadavrul unei persoane.

Din verificările polițiștilor a rezultat faptul că acesta aparține unei femei de 58 de ani, cadavrul fiind transportat la Institutul de Medicină Legală Târgu Mureș, în scopul efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului. (IPJ Mureș)

Lasă un comentariu