FRH a anunțat lotul României pentru Trofeul Carpați

Distribuie pe:

FR Handbal a anunțat, marți, lotul de jucătoare pentru Trofeul Carpați, de la Bistrița, din 23-25 noiembrie, la care mai participă Elveția, Portugalia și Austria. În 28 noiembrie, echipa României va pleca spre Danemarca, la Campionatul Mondial. Potrivit FRH, lotul, convocat de antrenorul Florentin Pera pentru Trofeul Carpați, este format din 20 de jucătoare: portarii Diana Ciucă, Iulia Dumanska, Daciana Hosu, Elena Șerban, alături de handbalistele Ana Maria Tănasie, Nicoleta Dincă, Alexandra Dindiligan (extreme stânga), Bianca Bazaliu, Cristina Neagu, Claudia Pașcan (interi stânga), Eliza Buceschi, Cristina Laslo, Andreea Popa (centri), Daria Bucur, Alicia Gogîrlă (interi dreapta), Alexandra Badea, Sonia Seraficeanu (extreme dreapta), Nicoleta Balog, Lorena Ostase și Crina Pintea (pivoți). Reunirea este programată în 20 noiembrie, iar la Trofeul Carpați România va juca, în ordine, cu Elveția (23 noiembrie, 17.30), Portugalia (24 noiembrie 19.30) și cu Austria (25 noiembrie, 17.30). Turneul este ultima verificare înaintea plecării la Campionatul Mondial, în 28 noiembrie. Competiția este găzduită de Danemarca, Norvegia și Suedia (29 noiembrie - 18 decembrie), iar tricolorele vor juca în grupa E, la Herning, cu Chile (1 decembrie), Serbia (3 decembrie) și Danemarca (5 decembrie). Lotul pentru CM 2023 va fi format din 18 jucătoare.

Sorin Crăciun

Lasă un comentariu