Târgu Mureș, 30 nov – 1 decembrie, „Alchimia Națiunii”, eveniment dedicat Zilei Naționale a României la Cocoșul de Aur

Distribuie pe:

Joi, 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, și vineri, 1 Decembrie, Cocoșul de Aur din Târgu Mureș găzduiește un eveniment social dedicat Zilei Naționale a României, manifestare din care nu vor lipsi concerte, recitaluri, expoziții, prezentări de carte și bineînțeles meniul ostășesc tradițional.

Fondurile obținute din acest eveniment vor fi donate în scop comunitar Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități pentru construirea unui monument dedicat miniștrilor veterani din teatrele de operații.

Prezentatorul acestui eveniment va fi Cristian Tabără. Conform programului, evenimentele de joi, 30 noiembrie, încep la ora 18.00, cu un recital de pian / Leonard Buta, moment liric: Ciprian Apetrei și Rudi Moca și concerte cu Euphonica și Gențiana. Vineri, evenimentele sunt programate să înceapă de la ora 13.00, cu vernisajul expoziției „Rapsodia Română în imagini istorice”, expoziția „1922, anul încoronării”, pregătită de istoricul și muzeograful Nicolae Pepene. Apoi va ave loc un prânz ostășesc, după care urmează un recital de pian (Leonard Buta) și chitară clasică (Adrian Bunea), iar apoi o prezentare de carte Mariana Gorczynca.

Intrarea publicului la eveniment este gratuită.

Partenerii evenimentului sunt Societatea franco-română „Martha Bibescu”, Asociația Casa Memorială Iuliu Maniu, Fundația Corneliu Coposu, artistul plastic Mircea Albu, Asociația Culturală Euphonica, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Diza­bilități - Sucursala Mureș. De asemenea, organizatorii adre­sează, în mod public, mulțumiri domnilor Cristian Tabără, prezentatorul evenimentului, istoricului Nicolae Pepene, directorul Muzeului  Județean de Istorie din Brașov, curatorul expozitiei 1922 - Anul incoronării de la Alba Iulia, porfesorului Marin Florin Ilieș, directorul Colegiului National Decebal-Deva , care a susținut realizarea expozitie și târgumurșeanului Marius Ichim stabilit în Franța, unde acesta organizează diferite eve­nimente dedicate promovării culturii și istoriei României.  Ichim este cel care a conceput și imple­mentat proiectele de promovare a pa­trimoniului cultural și etnografic de pe Valea Mureșului și Valea Gurghiului prin cele două festi­valuri.

Omul de afaceri Cosmin Pop (gazda și sponsorul eveni­men­tului): „Dorim să conștientizăm comunitatea de ade­vărata im­portanță a acestei zile”

Gazda și sponsorul acestui eveniment, omul de afaceri Cosmin Pop a declarat, pentru cotidianul „Cuvântul liber”, că „mi s-a părut firesc, ca om de afaceri și antre­prenor profund ancorat în eco­nomia orașului, să răspund cu interes și entuziasm la mai multe inițiative venite din partea cola­boratorilor și amicilor mei, care mă întrebau pur și simplu ce facem de Ziua Națională”.

El a mai spus că a dorit, astfel, să ofere Târgu Mureșului și o altă variantă de a sărbători Ziua Națio­nală  a României. „Evident, mulți vor profita de aceste zile libere și vor pleca într-o mică vacanță. Noi am decis, însă, să oferim comunității ceva special, un mod de a sărbători Ziua Națională, altfel. Adică, pe lângă bucuria specifică, de multe ori superficială, am dorit să conștientizăm comunitatea de adevărata impor­tanță a acestei zile, dincolo de clișeele patrio­tarde, care răsună și se încheie odată cu parada militară din centru și stingerea luminilor pe scenă”.

În continuare, Cosmin Pop arată cum au fost alese principalele manifestări de pe parcursul celor două zile:

În primul rând, am avut în vedere comemorarea și rememorarea istoriei, prin aducerea în plan vizual, ușor de parcurs pentru public, a unui itinerar istoric. Aceasta va fi Expoziția „Rapsodia Română în imagini”, cu fotografii de epocă, cu portrete ale personajelor istorice din preajma Primului Război Mondial și a Marii Uniri, dar și o expoziție a momentului încoronării de la Alba Iulia din 1922. Fără acest moment, când România Mare era deja să fie recunoscută de marile puteri, unirea nu ar fi dăinuit.

În al doilea rând, am dorit să promovăm valorile tinere locale, de aceea am ales tinerii de la Colegiul Național de Arte, care ne vor face dovada măiestriei lor artistice, prin recitaluri și concerte în ajunul Zilei Naționale și în 1 decembrie, când vor interpreta arii din „Rapsodia Română” a lui Enescu, acom­paniind expoziția.

În al treilea rând, am dorit să acordăm atenție cărții, de aceea am inserat în program momente lirice cu poeziile unor autori din diaspora actuală, dar și prezentarea de carte a unui roman al scriitoarei Mariana Gorczyca, autoare murșeeană aflată în topul vânzărilor de carte în România și laureată a mai multor premii literare, care, culmea, până acum nu a avut nicio lansare la Târgu Mureș.

Nu în ultimul rând, atenția noastră trebuie îndreptată și asupra celor care ne slujesc în apărarea păcii. Măcar de Ziua Națională să o facem. Astfel, în colaborare cu Mihai Ilaș, președintele asociației militarilor veterani și a veteranilor cu dizabilitți, deci a celor răniți în teatrele de operații, am convenit ca fondurile adunate din acest evenimțent să se doneze asociației în vederea construirii unui monument dedicat acestor eroi care luptă în cadrul NATO pentru meninerea păcii. (D.B.)

Dragoș Bardoși

Lasă un comentariu