Emisiune numismatică: 100 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA MUZEULUI MILITAR NAȚIONAL “REGELE FERDINAND I”

Distribuie pe:

Începând cu data de 7 decembrie 2023, Banca Națională a României (BNR) a lansat în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la înființarea Muzeului Militar Național “Regele Ferdinand I”.

Aversul monedei redă partea centrală a clădirii Muzeului Militar Național “Regele Ferdinand I” din București, inscripția “ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală “10 LEI” și anul de emisiune “2023”, iar reversul prezintă primul sediu al Muzeului Militar Național (Palatul Artelor din București), portretul Regelui Ferdinand I și inscripțiile “MUZEUL MILITAR NAȚIONAL”, “REGELE FERDINAND I” și “100 ANI”.

Monedele din argint vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent și vor fi însoțite de broșuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză și franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și casierului central.

Tirajul maxim este de 5.000 de piese, prețul de vânzare (exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate) este 490 lei pentru o monedă, iar lansarea în circuitul numismatic se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.

Pentru rezervarea pieselor numismatice în vederea achiziționării poate fi utilizat formularul publicat pe site-ul www.bnr.ro. În cazul în care stocul destinat rezervărilor online se epuizează, BNR informează că există și posibilitatea achiziționării direct de la ghișeele sucursalelor regionale ale instituției, începând cu data lansării emisiunii, fără a fi necesară o rezervare în acest sens. (L.P.)

Lucreția Pop

(Sursa foto: bnr.ro)

Lasă un comentariu