Concert de cântece patriotice și colinde

Distribuie pe:

În parohia Ibănești, protopopiatul Reghin, a avut loc un eveniment cultural de excepție, prilejuit de prezența cenaclului “Lumină lină” din municipiul Sibiu, condus de părintele Cătălin Dumitrean. Activitatea s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, la inițiativa preoților Genu Oprea (paroh al parohiei Ibănești) și Dacian Oprea (păstor al credincioșilor dreptslăvitori din Râpa de Jos), la sala de evenimente “Tera” din Ibănești.

Concertul a debutat la ora 16, iar timp de două ore, atât cei mici, cât și cei mai vârstnici au cântat împreună cu membrii cenaclului cântece patriotice și colinde, care au pătruns în adâncul sufletului fiecăruia. Evenimentul a fost încununat de cel mai de seamă reprezentant al cântecului istoric din frumosul Ardeal, părintele Doru Gheaja. Sfinția sa a interpretat cântece patriotice de mare vibrație pentru orice român, aducându-ne aminte de cântecele “Așa-i românul”, “Tu, Ardeal” scris împreună cu Adrian Pănescu, “Hai să-ntindem hora mare”, dar și de alte cântece reprezentative.

Întâlnirea de suflet s-a bucurat de prezența unui public numeros, dar și de asistența părintelui Valentin Vârva (protoiereu al protopopiatului Reghin), a domnului Vasile Oprea (subprefect al județului Mureș), a doamnei Dumitrița Gliga (deputat în Parlamentul României), a doamnei Paula Dărăban (inspector școlar general în cadrul ISJ Mureș), a domnului Vasile Dan (primarul comunei Ibănești), a domnului Marius Gliga (viceprimar), dar și a domnului David Todoran (consilier eparhial).

În prezența membrilor Cenaclului “Lumină lină”, toți cei peste 400 de credincioși prezenți la acest concert au avut senzația că după-masa zilei de 3 decembrie s-a transformat, simbolic, într-o altă zi națională, prin însuflețirea dată cântecelor patriotice. Seara s-a încheiat cu o agapă oferită tuturor invitaților la acest eveniment, informează Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba-Iuliei.

Lasă un comentariu