Moș Nicolae a adus daruri preșcolarilor din Luduș

Distribuie pe:

De ziua sa, Sfântul Ierarh Nicolae din Mira Litiei a ajuns și la copilașii cuminți și silitori din 12 grupe de la toate grădinițele din orașul Luduș. Copilașii, însoțiți de părinți și doamnele lor educatoare, de domnul primar Ioan Cristian Moldovan, mult s-au bucurat de sosirea Moșului și de pachetele cu bunătăți dăruite. L-au aplaudat și, la rândul lor, i-au dăruit Moșului, din sufletul lor, colindul “Domn, Domn, să-nălțăm” și invitația să asiste la împodobirea celor 8 brăduți fixați pe esplanada din fața Primăriei, tradiție locală cu începutul de acum 11 ani.

Doamna educatoare Botezan Kinga le-a descifrat copilașilor legenda “Maica Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu și tradiția bradului de Crăciun”. Doamna profesoară Carmen Petac i-a felicitare pe copilași și pentru participarea lor la împodobirea orașului pentru viitoarea mare sărbătoare creștinească, Crăciunul, Nașterea Domnului Iisus Hristos.

Domnul primar Ioan Cristian Moldovan i-a mulțumit Moșului pentru că l-a ales să îl ajute în fericita sa lucrare aici, la Luduș, să distribuie copilașilor pachetele pe care Moșul le-a adus târziu în noapte și a urat tuturor Crăciun Fericit și Anul Nou cu bucurii!

Text: MIRCEA GHEBOREAN Foto: SEBASTIAN CĂPUȘAN

Lasă un comentariu