Motto: “În loc să fim în țară numai frați / Simțim, în noua epocă barbară, / C-am fost în viața noastră blestemați / S-ajungem chiriași la noi în ȚARĂ. // Sus-pușii nu mai au nimica sfânt, / Ca pe cravate, jurământu-și schimbă, / Nu mai avem nici fabrici, nici pământ, / Vorbim și limba noastră-i altă limbă /
Și-acum se aude clopotul final. // Probabil, mâine - aici va fi pustiu / Și toți în pribegie vom porni-o, / DRUM BUN POPOR PIERDUT LA UN PARIU, / ADIO, MAMĂ PATRIE, ADIO”.
Adrian Păunescu (1943-2010), poet, eseist, critic literar, publicist, textier, director, scriitor, politician, patriot desăvârșit
“Patria nu-i un om din care să storci / Ce poți da în bine sau în rău. Patria nu este numai iubirea ce ne ține la un loc pentru pământul pe care ne-am pomenit și stăpânirea acestui pământ și aceleiași stări sociale, aspirațiuni și credințe, ci același fel de a gândi și de a simți, ceea ce ne face să ne socotim mai apropiați unii de alții, să ne înțelegem mai ușor unii cu alții, să lucrăm bucuros împreună și să luăm aceeași îndrumare în practica vieții. Soarta viitorului nostru și al urmașilor noștri atârnă de înțelepciunea noastră, de chibzuința cu care va înainta spre realizarea misiunii istorice ce ni se cuvine... «Primejdiile dacă ne amenință, ne amenință din interior»“.
Ioan Slavici (1848 -1925), scriitor
***
“Când țara este în pericol și cheamă pe fiii ei să o ajute este de trei ori blestemat acela care rămâne surd la gemetele ei. Când Patria geme în necaz și neputință și cheamă pe fiii săi să o ajute, acela care este impasibil la suspinele ei este un trădător, un laș, de trei ori”. (Tuturor parlamentarilor și celor ce sunt în funcțiile statale aleși de popor și se află sub jurământ, să păstreze demnitatea unui popor și nu a intereselor proprii). (n.a.)
Nicolae Filimon (1819-1865), poet dramaturg, publicist
P.S. “Un stăpân aspru și rău, în vechime, avea doi robi, din care unul era păgân, iar celălalt aflase de dulceața învățăturii lui Iisus Hristos. Într-o zi, pe când stăpânul lor adormi pe câmp unde se afla cu robii săi la lucru, robul păgân îi zise prietenului său: «Iată, hai să-l omorâm pe stăpânul cel rău și să scăpăm de el». Celălalt însă îi spuse: «Nu, prietene, eu sunt creștin și Mântuitorul m-a învățat să iert pe cel ce-mi face rău și, dacă pot, să-l iubesc». Robul păgân fu atins în suflet de vorbele tovarășului său de suferință și, peste puțin timp, se făcu și el creștin. Un suflet este cu atât mai nobil cu cât iubirea lui este mai nobilă, mai frumoasă. Sufletul sporește prin iubirea jertfelnică, prin acea iubire care rabdă îndelung, fiind binevoitoare și smerită, și care «nu se poartă cu necuviință, nu caute ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr» (I Corinteni 13, 4-6). O inimă iubitoare întrece în frumusețe cea mai superbă floare și cel mai minunat cântec. O inimă plină de iubire intonează melodia păcii, a bunei înțelegeri între oameni, transformând aspectul sumbru al vieții într-un senin de primăvară exuberantă. Acordurile simfoniei dumnezeiești a dragostei vindecă răni, mângâie orfani și oameni triști, satură flămânzi, îi îmbracă pe cei goi și îi întoarce pe păcătoși, îi întoarce pe calea Evangheliei. De ce între noi, cei de azi, este puțină iubire creștină? Pentru că puțină este și credința noastră în Dumnezeu. Ne iubim prea mult pe noi înșine și prea puțin pe Dumnezeu și pe aproapele. Creștinii primelor veacuri creștine, prin iubirea creștină, au învins pe păgâni și i-au făcut să strige, plini de admirație: «Priviți-i cum se iubesc!». Exemplul lor trebuie să fie urmat de noi, încât să vibrăm pentru nevoile și suferințele semenilor”. Fără cuvinte și totuși... NU uitați de “Sfântul Ardealului”: “Cine are minte să ia aminte”!
Cu dragoste pentru toți cei ce iubesc Neamul Românesc,
preot ortodox român
ILIE BUCUR SĂRMĂȘANUL
