În cadrul Competiției “Tânărul Antreprenor”, Premii pentru elevii Școlii Gimnaziale Sâncraiu de Mureș

Distribuie pe:

Proiectul “Acces spre succes” își propune să aducă o contribuție activă la creșterea gradului de coeziune economică și socială la nivel local și național prin îmbunătățirea competențelor formale și non-formale ale copiilor din ciclul gimnazial, creșterea gradului de promovabilitate a acestora în licee prin dezvoltarea abilităților, cunoștințelor și competențelor necesare profesionale pentru locuri de muncă cu un grad de calificare mai ridicat. Acesta beneficiază de un grant în valoare de 1.448.247 euro, oferit de Norvegia, prin Granturile Norvegiene, în cadrul Programului Dezvoltare locală. Obiectivul proiectului vizează prevenirea abandonului școlar și/sau părăsirii timpurii a școlii, prin intermediul unui set de activități educaționale, non-formale și de integrare socială adresate unui număr de 980 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani, în situații de risc de abandon școlar, din 12 școli din județele Sibiu și Mureș, în majoritate din mediul rural.

Competiția “Tânărul Antreprenor”, organizată în cadrul proiectului ,,Acces spre succes”, cod PN2058, coordonat de Fundația Europeană pentru Consultanță, Implementare și Dezvoltare (FECID), în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, România, Inspectoratul Școlar Județean Mureș, România, University of South-Eastern, Norvegia, Innovius As, Norvegia, a avut loc zilele trecute. În cadrul evenimentului, aflat la cea de-a doua ediție, au fost prezentate proiectele echipelor de elevi care au fost desemnate câștigătoare în Etapa I - competiția din cadrul școlilor, ce a avut loc în octombrie - noiembrie 2023 în cele 12 școli partenere din proiect. În etapa a doua, fiecare școală parteneră a fost reprezentată de o echipă formată din 5 elevi, coordonată de un cadru didactic, care au prezentat public ideea lor de afacere și proiectul la care au lucrat în perioada competiției.

Tematica și ideile de afaceri expuse de cele 12 echipe au fost variate și au ținut cont de criteriile de evaluare, dar și de obiectivele proiectului “Acces spre Succes” de a reduce absenteismul și abandonul școlar. Astfel, proiectele prezentate au luat în calcul impactul asupra comunității locale, utilizarea resurselor existente din școli, implicarea elevilor ca resursă umană, reducerea, reciclarea și reutilizarea materialelor pentru a încuraja sustenabilitatea, utilizarea mijloacelor multimedia și TIC pentru promovarea ideilor și a proiectelor.

Competiția a fost foarte strânsă deoarece proiectele au ilustrat creativitatea și implicarea elevilor, dedicarea cadrelor didactice și eforturile depuse de echipe pentru scrierea planului de afaceri, prezentarea publică a acestuia și realizarea machetelor ilustrative, au precizat organizatorii.

Printre cele trei proiecte câștigătoare s-a numărat și “Tricouri inspirate” - Echipa de elevi a Școlii Gimnaziale Sâncraiu de Mureș, care a primit premii materiale. Felicitări! (L.L.)

Lasă un comentariu