László Tõkés, președintele Consiliului Național Maghiar din Transilvania - Maghiarii din Transilvania au ajuns printre grupurile etnice periclitate ale Europei

Distribuie pe:

Maghiarii din Transilvania au ajuns printre grupurile etnice periclitate ale Europei și nu pot opri continuarea declinului decât prin dobândirea drepturilor comunitare - a declarat László Tõkés, președintele Consiliului Național Maghiar din Transilvania (CNMT), în comunicatul său de Anul Nou.

În documentul trimis vineri agenției ungare de presă MTI, președintele CNMT a constatat că: populația maghiară din Transilvania s-a înjumătățit în decursul unui secol, în ultimele trei decenii declinul ei s-a accelerat, astfel încât trebuie să se confrunte cu faptul că a devenit un grup etnic periclitat, la fel ca celelalte comunități naționale maghiare aflate în afara granițelor Ungariei.

“Cu toate acestea nu trebuie să ne fie frică sau să ne speriem, pentru că asta ar duce la o abandonare de sine și la un eșec sigur. Trebuie să ne strângem rândurile și să ne organizăm pentru a munci și a construi. Singurul răspuns la Trianon, la starea noastră actuală decăzută este dobândirea drepturilor noastre comunitare, autonomia. Revoluția română din 1989 ne datorează încă o schimbare de regim cu privire la minorități - nu putem renunța la acest lucru” - a scris László Tõkés, subliniind că 2024 este an electoral în România.

În comunicatul său, el a considerat o dezinformare deliberată a poporului român și o incitare împotriva maghiarilor faptul că prim-ministrul Marcel Ciolacu a etichetat drept inițiative “revizioniste” și “toxice” proiectele de autonomie ale maghiarilor, pe care cele două Camere ale Parlamentului - conform instrucțiilor sale - le-a respins prin procedură de urgență în ultimele zile ale lunii decembrie.

În opinia lui László Tõkés, afirmația premierului că “suveranitatea și integritatea teritorială a României nu pot face obiectul unor negocieri” este o simplă insinuare, întrucât proiectele legii autonomiei ale CNMT și ale Consiliului Național Secuiesc nu amenință “suveranitatea și integritatea teritorială a României Mari”.

“Vrem doar ceea ce se cuvine comunității noastre maghiare din Transilvania într-o societate democratică (… ) Citând manifestul lui Károly Kós, nu vrem mai mult și nu vrem altceva decât ceea ce ne-a promis legea consfințită de România, hotărârea de la Alba Iulia, și anume: autonomia națională” - a declarat președintele EMNT, adăugând: României nu i-a ajuns un secol de la tratatul de la Trianon pentru a crea legea minorităților promisă, legislativul de la București “a sabotat în mod repetat” adoptarea acestei legi, care a fost inclusă ultima dată în programul de guvernare în anul 2020 și apoi în 2021.

László Tõkés a reamintit că în decembrie, în Statele Unite ale Americii, delegația UDMR a atras atenția politicienilor de la Washington asupra consolidării AUR, promotoarea “retoricii extremiste, populiste, legionare”, o amenințare serioasă la adresa maghiarilor din Transilvania și a României. El și-a exprimat opinia că, deși afirmația este corectă, realitatea este că antimaghiarismul visceral care amintește de epoca național-comunistă este mai mult sau mai puțin comun întregii clase politice românești.

“Desemnarea AUR ca țap ispășitor distrage atenția de la orânduirea naționalistă a statului român, în special de la foștii parteneri de coaliție ai UDMR sau chiar de la persoana președintelui Klaus Iohannis, care asistă, prin tăcere complice sau chiar în mod activ, la răspândirea maghiarofobiei în România. Trebuie să se înțeleagă că victima nu poate fi niciodată un aliat al făptuitorului, așa cum nu trebuie să intre fără suspiciuni în capcana sindromului Stockholm. A fi acolitul unei coaliții între național-liberali și social-democrați, bazate pe capturarea comună a prăzii, ar însemna să sacrificăm valorile și interesele naționale unor interese de partid” - a avertizat președintele CNMT în comunicatul său emis cu ocazia Anului Nou. (MTI)

Lasă un comentariu