Doina Pologea Berceanu este Doctor în filologie al Universității “Petru Maior” din Târgu Mureș, membră a Uniunii Scriitorilor din România din 1992. A publicat volumele: Pescărușii nu se tem de furtună, proză scurtă (Ed. “Ion Creangă”, București, 1988), Muntele și oglinda, proză scurtă (Ed. “Scrisul Românesc”, Craiova, 1991), Noi povestiri după piesele lui Shakespeare (în coautorat cu Patrel Berceanu, Ed. “Dionysos”, Craiova, 1992), Fantastica făclie, versuri (Ed. “M.J.M.”, Craiova, 2002), Părtașii Taborului, versuri (Ed. “Nico”, Târgu Mureș, 2007) - volum distins cu Premiul Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor, 2008, Tărâmuri și purpuri, versuri (Ed. “Aius”, 2011), Omul care și-a pierdut numele, antologie de versuri (Ed. “Tipo Moldova”, Iași, 2014), O fereastră spre sacru. Introducere în opera lui Bartolomeu Valeriu Anania, prefațată de Dorin Ștefănescu (Ed. “Limes/Renașterea”, 2018).
“Recentul volum de versuri al Doinei Pologea Berceanu este străbătut de un intens fior floral în care se reflectă fractalic atât harul Maicii Domnului, cât și lumina blajină a Fiului întrupat și reînviat. Eul poetic evocă și interiorizează cele mai tainice trăiri ortodoxe, iar poemele ne împărtășesc cele mai discrete și subtile semne care comunică între planurile Creației, care îl fac pe Om să se regăsească pe sine ca liant între minunile create și miracolele nevăzute ale Lumii. Iată că sufletul omenesc este o grădină a Maicii Domnului, iar inima omului este o floare în care Logosul renaște de fiecare dată când puritatea inimii se întâlnește cu gândul inspirat ca în aceste poeme bine-cuvânate...”
Petrișor Militaru
Totul de luat
Vântule gri, de ce iei umbrele cu tine
Când treci, săltându-le de subțiori?
Ziua de azi cu umbra-i neatinsă
Rămână, legănată pe scripeții din flori
Și umbrele unde le duci, vântule gri
Cu rosturile lor cu tot?
Foșnește umbra întoarsă cu fața către zid
Ca sarea pe gura femeii lui Lot
Totul de luat. Nimica de păstrat?
Și ne vom închina zvonului gri ce-și zice “zeu”?
Ci-ntoarce-te spre sinele uitat
Cer nou aflând în tine, omule îngenuncheat
Visele nu au trup, nici umbră, vântule gri
De neluat fie sufletul meu!
