ONU compară o nouă metodă de execuție autorizată în SUA, cu tortura

Distribuie pe:

Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului s-a declarat marți “alarmat” de execuția iminentă a unui condamnat la moarte în Statele Unite printr-o nouă metodă, asfixierea cu azot, estimând că aceasta ar putea constitui tortură, relatează AFP.

Prin această metodă de execuție, decesul este provocat prin hipoxie (privarea de oxigen).

“Suntem alarmați de execuția iminentă, în Statele Unite, a lui Kenneth Eugene Smith, folosind o metodă nouă și netestată, asfixierea cu azot”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Înaltului Comisariat, Ravina Shamdasani, în timpul unei conferințe de presă la Geneva, citată de Agerpres.

Aceasta “ar putea constitui tortură sau un alt tratament crud sau degradant conform dreptului internațional”, a mai spus ea.

Purtătoarea de cuvânt a subliniat că protocolul de execuție prin asfixiere cu azot, introdus în statul Alabama, nu prevede sedarea, în timp ce Asociația americană de medicină veterinară (AVMA) recomandă administrarea unui sedativ animalelor, chiar și celor de talie mare, atunci când sunt eutanasiate în acest mod.

ONU face apel la autoritățile din statul Alabama să suspende execuția lui Kenneth Smith, programată pentru 25 ianuarie, iar Ravina Shamdasani și-a exprimat îngrijorarea asupra faptului că și statele americane Mississippi și Oklahoma au aprobat această metodă de execuție.

Pe 3 ianuarie, raportorii ONU și-au exprimat îngrijorarea cu privire la această “primă încercare” la nivel mondial de execuție prin asfixiere cu azot, temându-se că aceasta “ar putea conduce la o moarte dureroasă și umilitoare”.

Kenneth Smith, în vârstă de 58 de ani, este unul din cei doi condamnați la moarte în SUA încă în viață care au supraviețuit unei tentative de execuție judiciară. În noiembrie 2022, statul Alabama i-a ratat execuția prin injecție letală, mai multe încercări de a-i fi introdusă o linie intravenoasă dând greș.

Lasă un comentariu