Amintirea unei personalităţi şi a unei vieţi pilduitoare îşi are importanţa ei cu totul deosebită, atât pentru instituţia care a dat o asemenea personalitate creatoare de valori, pentru comunitatea în care s-a ridicat şi lucrat, pentru cei cu care a activat, cât şi pentru toţi cei care au beneficiat şi beneficiază de roadele muncii de excepţie ale acestei personalităţi. Aducerea în centrul atenţiei a unui om de mare calitate umană este un lucru frumos. Într-adevăr, o viaţă de neîncetate strădanii, desfăşurate pe parcursul multor ani, nu poate să fie uitată, ci trebuie să fie „pusă în sfeşnic", ca „să lumineze" celor de azi şi de mâine. Dumitru Moldovan este un fiu distins al neamului nostru românesc, neam care a dat de-a lungul secolelor atâţia oameni marcanţi, care şi-au avut rostul lor în ridicarea pe diferite planuri a poporului român.
Dumitru Moldovan s-a născut într-o frumoasă zi de toamnă, în data de 27 octombrie 1945, în satul Comori, comuna Gurghiu, din părinţii Zaharie şi Maria. Când orice copil are nevoie de căldura părintească, el rămâne orfan de tată la vârsta de un an şi jumătate, iar când avea nouă ani moare şi mama lui, rămânând în grija bunicii. Bunul Dumnezeu îi scoate în cale un suflet bun şi blând, în persoana mătuşii sale Gafia, care l-a luat la dânsa la Reghin, unde mai avea înfiat un alt nepot - Nelu, şi acesta rămas orfan de mamă. I-a crescut împreună ca pe propriii copii, fiind cunoscuţi de toată lumea ca fraţi. La vârsta de 45 de ani, mătuşa Gafie trece şi ea la cele veşnice, iar cei doi fraţi rămân din nou orfani. Dumitru Moldovan a frecventat primii patru ani de şcoală în satul natal Comori, iar şcoala generală şi liceul le-a urmat în oraşul Reghin, studiile liceale absolvindu-le în anul 1964.
Forţat de natura împrejurărilor, este nevoit să-şi găsească un loc de muncă. Îşi începe activitatea profesională la Şcoala Generală din comuna Cozma, unde funcţionează ca profesor până în anul 1972. Se transferă apoi la Căminul Spital din Brâncoveneşti, unde îşi desfăşoară activitatea până în anul 1974. Datorită priceperii, seriozităţii şi devotamentului în activităţile desfăşurate până în acel moment, este cerut şi transferat la Şcoala Profesională din Apalina, unde şi-a desfăşurat activitatea ca administrator până în anul 2009, când s-a pensionat. În perioada când era profesor la Cozma a cunoscut-o pe soţia sa Eugenia Cizmaş. Şi-au unit destinele în anul 1973 şi au adus pe lume unicul lor copil, pe nume Minodor. Dumitru Moldovan a trecut în eternitate în ziua de 26 martie 2015, lăsând un gol imens în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut.
Dumitru Moldovan a plecat dintre noi în lumea drepţilor, spre zările împărăţiei lui Dumnezeu. Sunt însă plecări şi plecări. Unii pleacă definitiv - cei care nu lasă în urmă nimic celor care mai rămân - alţii parcă nici n-ar pleca. Prin personalitatea lor, prin realizările lor, înnoiesc mereu gândirea oamenilor, tâlcuiesc tainele vieţii şi sensurile lumii şi rămân ca un izvor care nu încetează niciodată să dăruiască apă limpede şi răcoritoare. Izvorul Dumitru Moldovan nu va seca niciodată. Va rămâne veşnic viu. A trecut în împărăţia cerurilor cu mulţumirea că Dumnezeu i-a dat zile rodnice, ca să-şi folosească mintea şi sufletul spre îmbogăţirea minţilor şi a sufletelor celor din preajma lui. Anii vieţii sale i-a umplut zi de zi cu roade de adâncă cugetare şi de profundă simţire, mai mult decât mulţi din generaţia lui.
Gândire originală, creatoare, îndrăzneaţă, capacitate de adâncire până la epuizarea tuturor posibilităţilor de explorare a unui gând, a unui fapt, a unei prezenţe a adevărului în lume, în cuvânt, în om, în univers - iată ce şi cine a fost şi rămâne Dumitru Moldovan. Nimeni ca dânsul n-a descoperit sensuri noi acolo unde nimeni nu le bănuia, n-a elaborat mai pe înţeles şi cu noi înţelesuri adevărul şi realitatea concretă.
Personalitatea lui Dumitru Moldovan şi-a găsit foarte bine spaţiul de realizare în familie, şcoală şi profesiune, desigur că nu numai aici. În cele mai dese cazuri, însă, prin ele omul se realizează mai bine în activitate şi îşi poate da seama de capacităţile şi limitele sale. În profesiune Dumitru Moldovan s-a simţit la el acasă, a stăpânit-o temeinic, i-a plăcut, a fost angajat din plin în muncă şi a căutat în permanenţă perfecţiunea. Dacă alegerea profesiunii, împreună cu căsătoria, constituie două momente cruciale din viaţă, nu este mai puţin adevărat că desfăşurarea cu succes a muncii profesionale aduce satisfacţii inegalabile. Pentru Dumitru Moldovan mulţumirea în activitatea profesională a fost deplină numai atunci când a fost convins că prin ea se asigură la cote maxime afirmarea personalităţii sale spre binele personal şi colectiv. Prin profesiune s-au deschis multiple posibilităţi de conectare a persoanei sale la circuitul vieţii sociale, iar odată cu aceasta s-au asigurat perspectivele parcurgerii unor trepte superioare ale realizării profesionale.
Şcoala, familia şi profesiunea au constituit - pentru Dumitru Moldovan - calea principală a pregătirii şi realizării în viaţă, pe fondul unei orientări desfăşurate cu competenţă, spirit de răspundere, principialitate şi eficienţă. Pentru domnia sa, acestea trei: familia, şcoala şi profesiunea au constituit permanent focare de acţiune formativă, dătătoare de speranţe şi deschizătoare de drumuri. Prin ele, dânsul a căpătat cu adevărat valoare, prin ele a devenit cu adevărat om şi cetăţean devotat.
