Lista revendicărilor fermierilor mureșeni înmânată, ieri, ministrului agriculturii, prezent la Târgu Mureș

Distribuie pe:

Către Ministerul Agriculturii

Din cauza problemelor apărute în sectorul agricol în ultima perioadă datorită războiului din Ucraina, fermierii din zona Mureș doresc să vă aducă la cunoștință o listă de revendicări pe care le doresc puse în aplicare în cel mai scurt timp:

1. Interzicerea, de îndată, a tranzitului și a importurilor de cereale, semințe oleaginoase, șroturi și alte produse agroalimentare de origine Ucraina, inclusiv ale celor care figurează în acte ca provenind din Republica Moldova, Ungaria sau alte țări, dar la baza acestora avem proveniență Ucraina.

2. Demersuri la Bruxelles pentru acordarea de subvenții egale cu celelalte State din Uniunea Europeană (având aceeași piață).

3. Compensarea pierderilor suferite de către fermieri în anul 2023 datorită situației create de importurile necontrolate din Ucraina după cum urmează:

a) Cereale producție proprie 2023, 150 lei/ tonă, comercializată pe baza facturii de vânzare și autoconsum, respectiv carnet de comercializare.

b) Plante oleaginoase producție proprie 2023, 300 lei/tonă, comercializată pe baza facturii de vânzare și autoconsum, respectiv carnet de comercializare.

4. Actualizarea ajutorului de Stat pentru motorina folosită în Agricultură (fermierul să poată cumpăra motorina în baza adeverinței APIA fără a mai plăti ajutorul acordat de Stat).

5. Diferențierea ajutorului de Stat pentru motorină în funcție de panta terenurilor și dificultatea de exploatare a acestora, întrucât în zonele deluroase specific Transilvaniei este imposibil încadrarea în plafonul de 78I/ hectar.

6. Verificarea calității laptelui la punctele vamale (Ucraina și celelalte puncte vamale din vestul României)

7. Rezolvarea plății COP-ului și RG-ului.

8. Publicarea de către Ministerul Agriculturi până la 30.01.2024 a condițiilor care trebuie îndeplinite pentru accesarea bunăstării la vaca de lapte/ carne.

9. Urgentarea achitării subvențiilor pe suprafață, respectiv bovine lapte și carne, suine și păsări, pentru organizarea finanțării campaniei de primăvară 2024

10. Solicitarea Comisiei Europene pentru aprobarea derogării GAEC 7-8

11. Consultarea fermierilor înaintea elaborării noii legi a arendei și obligativitatea dovezii ca fermier activ la depunerea cererii Apia (acte doveditoare înființării culturii solicitate pentru sprijin Apia și facturi vânzare produs obținut).

12. Măsuri pentru reducerea numărului populației de urși la un număr permisibil arealului specific României, aproximativ 4.000 capete, nu ceea ce avem momentan, 18.000 capete (măsuri pentru despăgubirea urgență a dosarelor pe rol).

13. Păstrarea facilității anterioare datei 01.11.2023 privind scutirea CASS.

Această cerere de revendicări a fost redactată astăzi, 22.01.2024, în numele tuturor fermierilor care au protestat vehement și pașnic începând cu data de 15.01.2024

Lasă un comentariu