Școală modernă, de 1,5 milioane de euro, inaugurată la Gănești

Distribuie pe:

Una dintre cele mai moderne școli din România, dotată cu laboratoare de informatică, table inteligente și toată infrastructura necesară educației copiilor din ciclul primar și gimnazial, realizată în urma unei investiții în valoare de circa 1,5 milioane euro, a fost inaugurată, duminică, la Gănești.

“Astăzi este o sărbătoare mare în comuna noastră, în satul Gănești, în primul rând. Dintre toate proiectele europene și tot ce s-a realizat în ultimii 10-12 ani, acesta este cel mai mare proiect, în valoare de aproximativ 1.500.000 euro. Pe lângă faptul că avem drumuri, avem canalizare, avem apă, grădiniță cu program prelungit, iluminat public modern, pentru sufletul meu și pentru mine aceasta este cea mai importantă investiție, atât valoric, cât și sufletește (...). Numai dacă investești în copii, așa o să avem viitor. Această școală este finanțată din fonduri europene, pe Programul Operațional Regional, și dacă vorbim de proiectare, au trecut peste 4 ani de când a început, dar efectiv lucrările au început acum 2 ani. Deci, în 2 ani am reușit să extindem și să reabilităm școala”, a declarat primarul comunei Gănești, Elemer Balog.

Primarul a spus că în fiecare dintre cele 17 clase ale școlii există tablă electronică, interactivă, există câte un laptop pe fiecare catedră, la profesor, mobilier nou, robineți de apă cu senzori, încălzire centrală.

De asemenea, toate laboratoarele au fost dotate la cele mai înalte standarde. De exemplu, în laboratorul de Biologie, fiecare copil are microscop. Dotări excepționale au și laboratorul de fizică, cel de chimie, geografie, dar și cel de informatică.

“Toată școala are table de ultimă generație și firma din Bistrița care a montat tablele interactive și sala de informatică a spus că sunt ultimele generații de calculatoare și ultimele generații de table informatice”, a precizat primarul comunei Gănești, Elemer Balog.

Profesorul de Matematică-Informatică, Szondi Kelemen, susține că elevii trebuie să beneficieze de aceeași calitate a învățământului, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, astfel încât copiii educați în școli rurale să nu resimtă nicio diferență față de cei de la oraș.

El spune că laboratorul de Informatică va fi folosit în special de către elevii claselor V-VIII, dar și clasele mai mici pot avea acces la acesta.

Directorul Școlii Gimnaziale “Fogarasi Samuel” din Gănești, Laszlo Pataki, a spus că elevii din această comună beneficiază de o bază materială de excepție și că aici sunt întrunite toate condițiile pentru asigurarea unui trai de calitate, dar inteligența artificială nu înlocuiește învățarea.

“Chiar dacă sunt mijloace inteligente, acestea nu gândesc și nu acționează în locul nostru. Inteligența artificială nu înlocuiește învățarea și hărnicia. Acestea depind de elevi”, a atras atenția directorul Laszlo Pataki.

Senatorul Attila Cseke, fostul ministru al Dezvoltării, a subliniat că școala din Gănești, ca de altfel numeroase alte investiții, este rezultatul a doi ani și jumătate de guvernare a UDMR.

“Ceea ce în doi ani și jumătate de guvernare UDMR a produs pentru România se vede și aici, la Gănești, unde avem numai în acești ani programe de investiții, șase mari investiții ale comunei, care însumează 28 de milioane de lei. Suntem la inaugurarea unei reabilitări la școala generală din localitate și noi credem că ceea ce UDMR a arătat în 2 ani și jumătate la guvernare va trebui continuat. Vin alegerile din acest an, dar pentru România cred că participarea UDMR a fost un punct de stabilitate și a adus foarte multe programe de investiții, pe care miniștrii noștri le-au promovat și care aduc dezvoltare tuturor localităților din România”, a declarat presei Attila Cseke.

Politicianul a spus că, în calitatea sa de ministru al Dezvoltării, a semnat investiții pentru întreaga țară în valoare de peste 25,1 miliarde de euro, atât pe fonduri europene, cât și pe fonduri naționale.

La inaugurarea noii școli au participat prefectul județului, Ciprian Dobre, președintele Consiliului Județean Mureș, Peter Ferenc, liderul UDMR, Kelemen Hunor, numeroși parlamentari și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Mureș. (Agerpres)

Lasă un comentariu