Proiectul “Primul student din familie”

Distribuie pe:

Autoritatea de Management pentru Programul Educație și Ocupare (PEO) din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat în dezbatere publică Ghidul Solicitantului “Primul student din familie”, prin care se urmărește prevenirea părăsirii timpurii a școlii și creșterea accesului și a participării grupurilor dezavantajate la educație.

Exemplu de urmat

În nota de fundamentare, se arată că probabilitatea ca un prim student din familie să provină din mediul rural este cu cel puțin 50% mai mică decât din mediul urban, de aceea este nevoie să fie susținuți tinerii din mediul rural să își continue studiile la universitate:

“În lipsa unor măsuri de integrare socială și academică în mediul universitar, riscurile ca tinerii din mediul rural să abandoneze învățământul superior sunt mai crescute, fiind nevoie să îi sprijinim ca să își finalizeze studiile. Existența unui absolvent de studii superioare în familie atrage o serie de beneficii pentru aceasta, printre care creșterea calității vieții, creșterea gradului de implicare socială și creșterea veniturilor (prin comparație cu elevii care nu reușesc să-și continue studiile la universitate).

De asemenea, primii studenți din familie vor deveni, astfel, un exemplu de urmat în cadrul familiei și comunității lor”.

Șanse egale

Pentru a facilita accesul la învățământul superior al tinerilor români proveniți din grupuri defavorizate, precum cei din mediul rural, statul a implementat un program prin care le oferă acestora sprijin financiar.

Programul are ca obiectiv principal creșterea accesibilității la studii pentru aceste categorii de elevi, oferindu-le oportunitatea de a-și continua educația și de a-și construi un viitor mai bun. Astfel, se creează premisele pentru o șansă egală de dezvoltare a tuturor tinerilor, indiferent de proveniență și de condițiile socio-economice în care se află.

Solicitanții eligibili

Programul se va desfășura sub forma unui apel competitiv în care solicitanții eligibili sunt instituțiile de învățământ superior de stat și unitățile de învățământ preuniversitar de stat, care au posibilitatea să își ia parteneri relevanți pentru atingerea obiectivelor proiectului.

Măsurile dedicate creșterii accesului la studii universitare, inclusiv pentru prevenirea și combaterea abandonului universitar, vizează măsuri de tip “punte” în vederea sprijinirii tranziției la studiile universitare, începând cu clasa a XI-a.

Buget, 50 milioane euro

Referitor la acest proiect, ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat: “Orice tânăr din România care își dorește să urmeze cursurile universitare și îndeplinește condițiile necesare ar trebui să poată să facă acest lucru. Prin lansarea în consultare publică a programului «Primul student din familie», reafirmăm angajamentul Ministerului Educației de a îmbunătăți politicile de acces în învățământul superior și de a sprijini categoriile de elevi și studenți care au cea mai mare nevoie de susținere.

Decizia de a urma studiile universitare nu este atât de simplă, ci implică o serie de factori, care țin atât de disponibilitățile financiare ale familiilor și aparținătorilor, cât și de contextul social și cultural din care provin potențialii candidați. Prin programe de tipul «Primul student din familie» abordăm tocmai aceste aspecte”.

Bugetul total alocat apelurilor de proiecte este de 50 milioane euro (fără TVA), din care contribuția Uniunii Europene este de 42 milioane euro.

*

Propunerile și observațiile pot fi transmise, până la data de 16 ianuarie 2024, pe adresa de e-mail consultare.peo@mfe.gov.ro. (L.P.)

Lucreția Pop

Lasă un comentariu