Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în ianuarie 2024, de 1.141.775 persoane, cu 104 mai puține comparativ cu luna precedentă, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).
În județul Mureș, în luna ianuarie, erau înregistrați 27.733 de beneficiari ai indemnizației sociale, proveniți din sistemul public al asigurărilor sociale de stat și care au primit o indemnizație medie, de la bugetul de stat, de 473 de lei și 2.941 de pensionari agricultori, proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor care au primit o indemnizație socială medie de 297 de lei.
Beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii și indemnizații, cumulate, se situează sub valoarea de 1.125 de lei, încasează lunar această valoare, denumită “Indemnizație socială pentru pensionari”, conform prevederilor Legii nr. 196/2009.
Conform statisticilor din luna ianuarie 2024, în județul Mureș exista un total de 128.465 de pensionari, media pensiilor primite de aceștia fiind de 2.136 lei. Din punctul de vedere al cuantumului pensiei medii plătite pensionarilor județul Mureș se află pe locul 22 din țară într-un clasament al județelor și celor șase sectoare ale Capitalei.
La nivel național, din totalul beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari 1.040.187 erau pensionari din sistemul public, iar 101.588 erau pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor.
În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizației suportate de la bugetul de stat a fost de 492 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în județele Maramureș (de 569 lei), Bistrița-Năsăud (566 lei), Cluj (547 lei), Vrancea (545 lei) și Hunedoara (544 lei).
Cei mai mulți beneficiari ai acestei indemnizații erau în București - respectiv 48.714 - și în județele Suceava (42.616 pensionari), Dolj (37.776), Iași (37.533) și Prahova (35.641).
În ceea ce privește pensionarii agricultori, indemnizația socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 343 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în județele Ilfov (488 lei) și Gorj (444 lei) și în sectorul 5 din București (421 lei). (D.B.)
Dragoș Bardoși