Propunere legislativă: Universitățile să anunțe cuantumul taxelor de școlarizare odată cu lansarea ofertei educaționale

Distribuie pe:

În cadrul Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, al cărei președinte sunt, am votat în unanimitate propunerea referitoare la comunicarea de către Universități a cuantumului taxei de școlarizare odată cu oferta educațională pentru învățământul superior.

Astfel, cuantumul taxei de școlarizare este propus de consiliul de administrație, aprobat de senatul universitar și se aduce la cunoștința candidaților la data publicării ofertei educaționale, conform Metodologiei-cadru privind organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licență, de master și de doctorat.

Măsura va oferi predictibilitate studenților în alegerile pe care le fac cu privire la viitorul lor academic.

Conform analizelor asociațiilor studențești, aproape 40% dintre studenții de anul I nu își finalizează licența și din cauza problemelor financiare.

Camera Deputaților este prima Cameră sesizată, decizia finală urmând a fi adoptată în Senat.

Dumitrița Gliga, deputat PSD de Mureș

Lasă un comentariu