Clubul Sportiv Municipal Târgu-Mureș, stat în stat?!

Distribuie pe:

Printr-o adresă trimisă în data de 26 ianuarie 2024, invocând ultimele modificări ale Legii Educației Fizice și Sportului 69/2000, conducerea C.S. Municipal Târgu-Mureș a fost întrebată: “când veți publica pe site-ul propriu informații legate de transparentizarea veniturilor și cheltuielilor, printre care: sursele financiare, numele persoanelor aflate la conducerea clubului, organigrama, grila de salarizare, nr. de angajați, remunerațiile persoanelor cu contracte de activitate sportivă etc.?”. După numai câteva zile, pe 30 ianuarie 2024, am primit următorul răspuns din partea clubului amintit: “Referitor la solicitarea primită din partea d-voastră, vă aducem la cunoștință că informațiile solicitate sunt publicate pe site-ul clubului www.csmtgm.ro, vom actualiza informațiile ori de câte ori vor interveni modificări și le vom publica pe site în conformitate cu Legea nr. 544/2001, privind liberul acces neîngrădit al persoanei la orice informație de interes public, actualizată în anul 2024”. O primă observație: în răspunsul primit, deși noi am invocat modificările aduse Legii 69/2000, conducerea C.S. Municipal se referă în special la Legea 544/2001, privind accesul la informațiile de interes public! A doua observație: pe site-ul clubului nu sunt publicate toate informațiile solicitate de noi, care, conform ultimelor modificări aduse Legii 69/2000, trebuie aduse la cunoștința publicului. Domnilor conducători ai C.S. Municipal Târgu-Mureș, ar trebui să știți, că doar lucrați în domeniul sportului, că aveți obligația să publicați pe site-ul propriu informațiile solicitate, ținând cont de Legea 245/2023 pentru modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului 69/2000, text publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu nr. 673/21 iulie 2023. Vă invit să recitiți cu atenție modificările aduse 1. articolului 29(aliniatele 4, 5,6), art. 71(aliniatul 4) și întreg articolul 88(cu noul conținut). La articolul 29, la aliniatul 5, se specifică: “Cluburile sportive de drept public... au OBLIGAȚIA(sublinierea mea) de a comunica anual, prin publicare pe pagina de internet proprie, sursele financiare, bugetul și bilanțul contabil, numărul persoanelor angajate și organigrama instituției(a clubului, sublinierea autorului), cuantumul remunerațiilor(persoanelor de la club, sublinierea autorului), precum și cuantumul altor venituri acordate pe baza CONTRACTELOR DE ACTIVITATE SPORTIVĂ...”. Grila de salarizare pe anul 2023, postată pe site-ul clubului, aparține “Aparatului de specialitate al Primarului Târgu Mureș”(citat din textulpostat pe site), or legea cere să publicați grila proprie de salarizare, nu a instituțiilor subordonate primarului, unde vă (re)găsiți. Nu-i suficient dacă ne trimiteți să descoperim conținutul Anexei nr. VIII. Dacă ar fi să luăm în considerare organigrama C.S. Municipal Târgu Mureș, vezi anexa nr. 106/2023, postată pe site, în acest moment la club ar lucra doar 8 persoane! Așa să fie oare?! Vrând-nevrând, trebuie să vă conformați și voi noilor imperative ale Legii educației fizice și sportului 69/2000. Câte ceva ați publicat pe site-ul propriu, dar nu tot ce specifică/precizează legea! Iată, ca să vă dau doar un singur exemplu: lipsește cuantumul veniturilor care sunt acordate PE BAZA CONTRACTELOR DE ACTIVITATE SPORTIVĂ, pe fiecare sportiv/colaborator! Mi-ar fi plăcut să văd, publicat pe site, un tabel cu veniturilor sportivilor, așa cum au procedat alte structuri sportive similare din țară, de genul: sportiv baschet: 5000 lei/lună timp de X luni, sportiv futsal: 3.000 lei/lună timp de Y luni etc. Pe site este precizată suma totală pentru remunerațiile salariaților în anul 2022: 2.510.451 de lei/cca. 500.000 euro(dintre care 2.000.277 de lei din subvenții și 510.174 de lei din sponsorizări), nu și cuantumul remunerațiilor celor care au contracte de activitate sportivă! Sumele cheltuite în anul 2023 unde le găsim? Respectarea legii este obligatorie, chiar și pentru voi! Altfel, conform acelor modificări, pot urma sancțiuni(amenzi) și chiar sistarea finanțării! Contribuabilii târgumureșenii au dreptul să știe cum sunt cheltuiți banii lor.

Aurel Rațiu

Lasă un comentariu